Înmatriculările de autoturisme noi, creştere importantă

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România cu 8,19%, în primele zece luni.

Numărul autoturismelor noi înmatriculate în România, în primele zece luni ale anului, a ajuns la 105.817 unităţi, în creştere cu 8,19% faţă de acelaşi interval din 2021, arată datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), citate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

În aceeaşi categorie a autoturismelor noi, înmatriculările au crescut în octombrie cu 9,71%, faţă de aceeaşi lună din 2021, până la un volum de 10.541 de unităţi.

Potrivit datelor oficiale, pe primele zece luni ale anului în curs, înmatriculările de autoturisme noi au atins valoarea de 105.817 unităţi, în creştere cu 8,19%, comparativ cu intervalul similar din anul anterior, când erau consemnate 97.870 de unităţi.

Clasamentul pe mărci autoturisme noi, înregistrat în intervalul ianuarie - octombrie, este condus de Dacia, cu 30.906 unităţi înmatriculate, urmată de Toyota (8.623), Hyundai (8.202), Ford (7.481), Skoda (7.168), Volkswagen (6.817), Renault (6.299), Peugeot (3.056) şi Mercedes (2.977).

În ceea ce priveşte autoturismele second hand, înmatriculate pentru prima dată în România, volumul acestora a atins, în octombrie, un număr de 26.390 de exemplare, în scădere cu 20,27% raportat la aceeaşi perioadă din 2021.

La nivelul primelor zece luni din 2022 au fost înmatriculate pentru prima oară în România 268.382 de autoturisme second hand, mai puţine cu 20,65%, faţă de perioada similară a anului trecut (338.241 de unităţi). 

 

AFM amână lansarea programului de casare a autovehiculelor uzate, pentru prima parte a anului 2023

 

Ghidul programului privind casarea autovehiculelor uzate va suferi modificări, urmând ca sesiunea de lansare să aibă loc în prima parte a anului 2023, a precizat, joi, într-un comunicat de presă, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

"Administraţia Fondului pentru Mediu intenţionează să simplifice procedurile de accesare a proiectelor finanţate din Fondul pentru mediu prin descentralizarea unor programe, cu ajutorul primăriilor care se vor implica direct în analiza şi implementarea proiectelor, aşa cum este cazul Programului de casare a autovehiculelor uzate. În acest context, ghidul Programului privind casarea autovehiculelor uzate va suferi modificări, urmând ca sesiunea de lansare să aibă loc în prima parte a anului 2023. Perioada şi modalitatea de depunere a cererilor de finanţare, însoţite de documentaţia aferentă, se vor stabili prin dispoziţia preşedintelui AFM", a transmis instituţia.

La finele lunii august, AFM anunţa că unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale Municipiului Bucureşti îşi vor putea crea conturi de utilizator, începând din 23 septembrie 2022, pentru înscrierea în Programul privind casarea autovehiculelor uzate, iar ulterior, în perioada 30 septembrie 2022, ora 10:00 - 25 noiembrie 2022, ora 14:00, sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, solicitanţii vor putea depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică.

Pe data de 22 septembrie, instituţia informa, într-un comunicat de presă, că programul s-a amânat, iar procedura de creare a conturilor de utilizator va demara pe 14 octombrie 2022.

La începutul lunii octombrie, directorul de Comunicare din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mihai Drăgan, declara că prima ediţie a programului "Rabla local", prin care cetăţenii îşi vor putea casa maşinile mai vechi de 15 ani în schimbul unui voucher de 3.000 de lei, va începe la jumătatea lunii octombrie. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9754
USD
Azi 4.6625
Diferența -0.0114
Zi precendentă 4.6739
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6625 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.1291 RON
AUD flag1 AUD = 3.0043 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3895 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 356.8680 RON
Monede Crypto
1 BTC = 285879.60RON
1 ETH = 13740.81RON
1 LTC = 364.84RON
1 XRP = 2.24RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16883.08 -0.21%
BET-BK 3109.87 0.11%
BET-FI 60489.28 0.26%
BET-NG 1206.45 -0.08%
BET-TR 35030.34 -0.21%
BET-TRN 34222.93 -0.21%
BET-XT 1439.97 -0.10%
BET-XT-TR 2954.19 -0.10%
BET-XT-TRN 2890.95 -0.10%
BETAeRO 1064.40 0.07%
BETPlus 2495.03 -0.23%
RTL 37061.21 -0.21%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel