Încă un miliardar este părăsit de nevastă

Matei Ion |
Data publicării:
Rupert Murdoch
Rupert Murdoch

Lumea miliardarilor pare cuprinsă de febra divorțurilor.

Fotomodelul Jerry Hall a depus vineri în instanţă cererea de divorţ de soţul său, miliardarul Rupert Murdoch, invocând ''diferenţe ireconciliabile'' după şase ani de căsătorie, informează Reuters.

Fotomodelul în vârstă de 66 de ani a cerut, în documentele depuse la un tribunal din California, ca Murdoch, în vârstă de 91 de ani, să-i plătească pensie alimentară într-un cuantum nespecificat, precum şi onorariilor avocaţilor.

Hall a precizat în cererea depusă la Tribunalul Superior din Los Angeles că ''nu cunoaşte natura completă şi amploarea tuturor bunurilor şi datoriilor (lui Murdoch) şi va modifica această cerere atunci când informaţia va fi stabilită''.

Avocatul lui Hall, Ronald Brot, nu a răspuns unei solicitări Reuters de a exprima un punct de vedere până la ora difuzării acestor informaţii. Reprezentanţii legali ai lui Murdoch nu au putut fi contactaţi în afara orelor de program.

Murdoch şi Hall s-au căsătorit în martie 2016 în cadrul unei ceremonii discrete desfăşurată la Spencer House din Londra. Este cel de-al patrulea mariaj al mogulului media.

The New York Times a relatat în iunie că anticipatul divorţ nu va afecta, cel mai probabil, structura acţionariatului afacerilor pe care le deţine magnatul.

Murdoch este preşedintele Fox Corp, compania-mamă a Fox News Channel. Magnatul controlează de asemenea News Corp, editorul Wall Street Journal, prin intermediul unui trust familial cu sediul în Reno, Nevada, care deţine o cotă de circa 40% din acţiunile cu drept de vot ale fiecărei companii.

Citește și: Cele mai SCUMPE divorțuri din lume. Sumele sunt URIAȘE

eff Bezos, patronul gigantului Amazon, a avut noroc, pentru că după divorțul de MacKenzie, despărțire care a surprins o lume întreagă, la începutul anului trecut, și-a păstrat titlul de cel mai bogat om al lumii. Nu același lucru se poate spune despre alți super-bogați, care au zburat, pur și simplu, din clasamente. 

1. Jeff și MacKenzie Bezos.

Omul de afaceri a plătit fostei sale soții cel puțin 35 de miliarde de dolari. Cei doi s-au cunoscut când lucrau împreună la fondul speculativ D.E.Shaw, din New York. După ce tinerii căsătoriți s-au mutat la Seatle, MacKenzie l-a ajutat pe Jeff să înființeze Amazon. Cele cele aproximativ 107 miliarde de dolari rămase după despărțire, Jeff Bezos rămâne cel mai bogat om din lume, în timp ce fost lui parteneră de viața devine cea mai bogată femeie din lume, cu o avere de peste 35 miliarde de dolari.

2. Bill și Sue Gross

A fost un divorț cu scandal. În 2016, soția fondatorului fondului de gestiune Pimco a cerut divorțul, iar un an mai târziu, ea vedenea proprietara unei averi de 1,3 miliarde de dolari. Printre trofeele câștigate se numără o vilă de 36 milioane de dolari și un tablou de Picasso, estimat la 35 de milioane. În 2018, după finalizarea tuturor formalităților, Bill a ieșit din clasamentul Forbes al celor mai bogați americani, unde s-a aflat timp de 14 ani. Citește mai mult AICI

Citește și: Un divorţ de 93 miliarde de dolari. Co-fondatorul Google, Sergey Brin, divorțează din nou

Co-fondatorul Google, Sergey Brin, a depus o cerere de divorț după patru ani de căsnicie, invocând "diferențe ireconciliabile" în documentele depuse la tribunal, care dezvăluie, de asemenea, că cei doi sunt separați din decembrie.

Al șaptelea cel mai bogat om din lume, care are o avere de 93 de miliarde de dolari, a depus în secret cererea de divorț de avocata și antreprenoarea Nicole Shanahan în luna ianuarie, potrivit Insider, care relatează că în documentele depuse de omul de afaceri miliardar se precizează că detaliile privind bunurile cuplului și modul în care acestea vor fi împărțite 'urmează să fie stabilite'. 

În vârstă de 48 de ani a invocat 'diferențe ireconciliabile' ca motiv al despărțirii, menționând totodată că el și Shanahan, cu care s-a căsătorit în secret în noiembrie 2018, sunt separați din 15 decembrie. 

Vestea divorțului lor vine la doar câteva zile după ce s-a dezvăluit că Brin și-a cumpărat o nouă casă - o vilă întinsă de 13,5 milioane de dolari în Malibu, deținută cândva de vedeta pop Pink. 

Brin și Shanahan, în vârstă de 37 de ani, împart o fiică, care s-a născut în 2018, iar fondatorul Google a cerut să împartă custodia acesteia ca parte a acordurilor de divorț, pe care se luptă să le păstreze private de teamă că fiica lor va fi expusă riscului de "hărțuire" sau "răpire".  

Cu toate acestea, el nu i-a cerut lui Shanahan pensie alimentară și a solicitat ca ea să nu primească nimic de la el în viitor.

Potrivit Insider, Brin și Shanahan intenționează să păstreze detaliile divorțului secrete, publicația relatând că se luptă pentru a păstra multe detalii ale procedurilor legale sigilate, citând statutul mogulului ”unul dintre cei mai bogați și mai faimoși antreprenori din domeniul tehnologiei din lume” ca fiind la baza nevoii de confidențialitate. 

Documentele adaugă că cei doi soți se tem pentru siguranța fiicei lor, despre care susțin că ar putea fi expusă riscului de 'a fi răpită sau hărțuită dacă detaliile divorțului și ale bătăliei pentru custodie ar fi făcute publice.  Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9715
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9707
USD
Azi 4.5614
Diferența -0.0031
Zi precendentă 4.5645
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9715 RON
USD flag1 USD = 4.5614 RON
GBP flag1 GBP = 5.8088 RON
CHF flag1 CHF = 5.1628 RON
AUD flag1 AUD = 2.9953 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3679 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4309 RON
SEK flag1 SEK = 0.4392 RON
XAU flag1 XAU = 316.4037 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299409.34RON
1 ETH = 15568.74RON
1 LTC = 380.60RON
1 XRP = 2.80RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.08%
6 luni: 6.10%
12 luni: 6.11%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16347.25 0.62%
BET-BK 3017.97 0.39%
BET-FI 59593.10 0.62%
BET-NG 1175.05 0.81%
BET-TR 33918.60 0.62%
BET-TRN 33136.81 0.62%
BET-XT 1399.18 0.63%
BET-XT-TR 2870.54 0.63%
BET-XT-TRN 2809.09 0.63%
BETAeRO 1087.27 -0.29%
BETPlus 2418.01 0.60%
RTL 35850.36 0.64%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel