O nouă ÎNŞELĂTORIE de proporţii. Închiriază, ia un avans consistent și dispare

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Aceste dispozitive devin obligatorii
Aceste dispozitive devin obligatorii

Când vine vorba de înșelătorie, imaginația nu are limite. Indiferent dacă e o practică veche sau o invenție de ultimă oră, dar funcționează. Deocamdată cel puțin.

Reţeta este simplă. Pe unul dintre numeroasele site-uri de oferte se postează un anunț de închiriere, cu numere de contact, fotografii, detalii și comentarii, inclusiv în limbri străine Omul sună, se negociază, se efectuează plata în avans, iar ”proprietarul” dispare chiar în ziua în care victimele vin să ia cheia

Așa au pățit, spre exemplu, doi tineri veniți la niște cursuri sau un cuplu trecut de vârta tinereții, ori o mamă ajunsă în București cu treburi. Dar astfel de cazuri sunt mult mai multe. Se vorbește deja de o modă.

Pe cei doi tineri i-am întâlnit personal. Cu telefoanele în mănă, sprijiniți de geamantane și urmârind din priviri pe toți cei care treceau pe lângă ei, stăteau la intrarea în scara blocului zâmbind timid. Mai schimbau câteva vorbe, se mai uitau o dată la adresa scrisă deasupra ușii de intrare, verificau din nou telefonul, sunau. Nimic. Operațiune repetată de câteva ori.

Adresa corectă, dar garsoniera lipsă

”Căutați ceva?”, i-am întrebat. ”Da, am închiriat aici, la etajul trei, o garsonieră pentru trei luni. Urma să să ne aștepte proprietarul, dar nu mai răspunde la telefon, deși am vorbim dimineață cu el. Ne-a confirmat că a primit banii”, a răspuns tânăra, arâtându-mi telefonul. Într-adevăr, adresa era corectă, fotografiile erau frumoase, iar comentariile curgeau gârlă.

Citește și Casele unui escroc scoase la vânzare! A înşelat 5.000 de oameni

”Aici nu sunt garsoniere la etajul trei”, i-am răspuns, ivitându-i pe cei doi la un ceai, o cafea. Era frig, iar pe aleile dintre blocuri, vântul  sufla tăios. M-au refuzat, evident stânjeniți de situație. Când au găsit anunțul, s-au bucurat: prețul, nu l-au dezvăluit, era mult sub alte oferte.

Căzuți în aceeași plasă

În schimb, cei doi pensionari căzuți în aceeași plasă, nu s-au sfiit să spună cât au plătit. Omul de la capătul firului le ceruse 150 lei pe noapte. Nu s-au gândit dacă este mult sau puțin. Au fost încântați de cum arăta garsoniera din fotografii: elegantă, curată, frumos mobilată, cu o bucătărie bine dotată. Se bucurau că vor petrece două zile superbe în Capitală. Dar când au sunat ușă și persoana care le-a deschis i-a anunțat că au greșit adresa, totul s-a năruit.

Oamenii din cartier spun că au sesizat poliția, şi cu siguranţă după datele de cont în care au fost viraţi banii, dacă nu au fost trimişi altfel, escrocii pot fi găsiţi?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0985
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0985
USD
Azi 4.3417
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3417
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0905 RON
USD flag1 USD = 4.3557 RON
GBP flag1 GBP = 5.8633 RON
CHF flag1 CHF = 5.4781 RON
AUD flag1 AUD = 2.9114 RON
DKK flag1 DKK = 0.6815 RON
CAD flag1 CAD = 3.1637 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4317 RON
SEK flag1 SEK = 0.4724 RON
XAU flag1 XAU = 621.3365 RON
Monede Crypto
1 BTC = 404017.99RON
1 ETH = 13791.92RON
1 LTC = 355.49RON
1 XRP = 9.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24659.350.90%
BET-BK4889.731.20%
BET-EF1340.360.88%
BET-FI90710.800.10%
BET-NG1812.181.02%
BET-TR57746.170.90%
BET-TRN55781.360.90%
BET-XT2126.490.84%
BET-XT-TR4867.870.84%
BET-XT-TRN4715.020.84%
BETAeRO926.010.20%
BETPlus3582.520.87%
RTL55521.600.86%

Opinii

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel