Google a fost AMENDAT cu 500 de milioane de EURO. Care este MOTIVUL

Antonia Popescu |
Data publicării:
MIliarde de parole sparte. Anunțul a fost făcut de Google. Verifică-ți telefonul
MIliarde de parole sparte. Anunțul a fost făcut de Google. Verifică-ți telefonul

Autoritatea pentru concurenţă din Franţa a impus marţi o amendă de 500 de milioane de euro motorului de căutare Google, pentru că acesta nu a respectat decizia instituţiei cu privire la remunerarea editorilor de conţinut şi agenţiilor de ştiri pentru utilizarea conţinutului lor pe platforma Google, informează AFP.

Google, o divizie a grupului Alphabet Inc., a ignorat o decizie din luna aprilie 2020 prin care i se cerea să negocieze "cu bună credinţă" cu editorii de presă şi agenţiile de ştiri pentru a afişa părţi din articolele lor pe serviciul Google News.

"Sancţiunea de 500 milioane de euro ia în calcul gravitatea excepţională a încălcărilor observate precum şi faptul că atitudinea Google a condus la noi întârzieri în aplicarea legii", a declarat preşedintele Autorităţii pentru concurenţă din Franţa, Isabelle de Silva. Aceasta a adăugat că este vorba despre cea mai mare amendă acordată până acum de Autoritatea pentru concurenţă din Franţa pentru nerespectarea uneia dintre deciziile sale.

Plângere la Comisia Europeană împotriva noilor reguli de utilizare ale WhatsApp

Gigantul american are acum la dispoziţie două luni pentru a veni cu propuneri pentru a despăgubi editorii şi agenţiile de presă pentru utilizarea conţinutului lor, în caz contrar fiind pasibil de o amendă de până la 900.000 de euro pentru fiecare zi de întârziere.

Disputa dintre Google şi proprietarii de ziare şi agenţiile de presă este una de durată. Editorii europeni cer de peste un deceniu organismelor de reglementare să contracareze puterea Google, care i-a permis să atragă venituri din publicitate în valoare de miliarde de euro. În anul 2019 au fost înregistrate plângeri în Franţa de către grupuri reprezentând ziare şi reviste precum şi agenţia de presă France-Presse.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.1165
Diferența -0.0057
Zi precendentă 5.1222
USD
Azi 4.549
Diferența 0.0121
Zi precendentă 4.5369
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.1165 RON
USD flag1 USD = 4.5490 RON
GBP flag1 GBP = 6.0357 RON
CHF flag1 CHF = 5.4699 RON
AUD flag1 AUD = 2.9114 RON
DKK flag1 DKK = 0.6857 RON
CAD flag1 CAD = 3.2689 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0313 RON
NOK flag1 NOK = 0.4377 RON
SEK flag1 SEK = 0.4690 RON
XAU flag1 XAU = 486.4063 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470773.96RON
1 ETH = 11351.12RON
1 LTC = 474.10RON
1 XRP = 11.11RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16483.580.97%
BET-BK3095.490.63%
BET-EF900.791.14%
BET-FI57644.590.18%
BET-NG1197.931.05%
BET-TR36349.060.97%
BET-TRN35331.160.97%
BET-XT1411.750.84%
BET-XT-TR3060.310.84%
BET-XT-TRN2980.990.84%
BETAeRO794.86-1.11%
BETPlus2427.820.88%
RTL36865.141.01%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Nu suntem loviți de tsunami, ci de greșelile făcute. Mircea Coșea: ”Am o teamă de viitor”

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit,...

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

”Roșul” de la bursă ar putea fi primul pas. Următorul, deprecierea leului

Analistul financiar Adrian Negrescu a respins...

Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel