Germania REDUCE TAXELE! Află MOTIVUL

Antonia Popescu |
Data publicării:
Germania REDUCE TAXELE! Află MOTIVUL
Germania REDUCE TAXELE! Află MOTIVUL

Germania va reduce cu 42,7% suprataxa pe energie percepută consumatorilor pentru sprijinirea energiei regenerabile, pentru a ajuta gospodăriile să facă faţă creşterii preţurilor la energie, au anunţat vineri operatorii de reţea, transmite Reuters.

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au urcat cu peste 300% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi întreruperilor. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.

Reducerea taxei la 3,723 eurocenţi per kWh) va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2022.

Guvernul german va sprijini finanţarea reducerii taxei cu 3,25 miliarde de euro, venituri colectate din taxele pe emisiile de dioxid de carbon. Taxa, care a fost redusă cu 3,9% anul trecut pentru a ajuta economia să-şi revină în urma pandemiei, este colectată conform Legii energiei regenerabile (EEG) şi plătită producătorilor de turbine eoliene şi instalaţii pentru energia solară. Taxa EEG reprezintă o cincime din factura de energie a unui consumator.

Operatorii de sisteme de transport (TSO) susţin că în 2022 producţia de energie regenerabilă ar urma să crească cu 11 TWh, la 239 TWh, o valoare de 22,8 miliarde de euro la preţurile de piaţă aşteptate. Operatorii sunt Amprion, 50Hertz, TransnetBW şi Tennet.

Portalul de comparare a preţurilor Verivox susţine că o gospodărie tipică consumă 4.000 kWh pe an şi ar economisi din factura sa anuală 132 euro.

Dar este doar un calcul aritmetic deoarece economiile ar putea să nu fie transferate integral de furnizori.

"Din cauza preţurilor ridicate de pe piaţă şi a creşterii tarifelor în reţea, nu va exista o reducere a poverii semnificative pentru gospodării", apreciază Verivox.

Germania s-a angajat să îşi reducă emisiile de CO2 cu 40% în 2020 în raport cu 1990 şi cu 55% în 2030 în raport cu acelaşi an.

De asemenea, Germania a reuşit o creştere considerabilă a energiilor sale regenerabile în ultimii ani, datorită politicilor pro-active adoptate de Guvern.

Sectorul energiilor regenerabile a contribuit pentru prima dată cu jumătate din producţia de electricitate în 2020, comparativ cu 25% în urmă cu mai puţin de 10 ani, potrivit Institutului de Cercetare Fraunhofer. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0899
Diferența -0.0020
Zi precendentă 5.0919
USD
Azi 4.3664
Diferența -0.0043
Zi precendentă 4.3707
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0897 RON
USD flag1 USD = 4.3711 RON
GBP flag1 GBP = 5.8278 RON
CHF flag1 CHF = 5.4198 RON
AUD flag1 AUD = 2.9020 RON
DKK flag1 DKK = 0.6815 RON
CAD flag1 CAD = 3.1575 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4323 RON
SEK flag1 SEK = 0.4671 RON
XAU flag1 XAU = 590.8939 RON
Monede Crypto
1 BTC = 394414.73RON
1 ETH = 13575.22RON
1 LTC = 364.29RON
1 XRP = 8.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23692.650.09%
BET-BK4674.170.37%
BET-EF1291.610.06%
BET-FI91827.380.04%
BET-NG1748.390.10%
BET-TR55480.510.09%
BET-TRN53592.990.09%
BET-XT2050.600.08%
BET-XT-TR4693.950.09%
BET-XT-TRN4546.600.08%
BETAeRO925.130.26%
BETPlus3447.350.09%
RTL53350.040.07%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel