FURTURILE din LOCUINȚE. Cum reușesc să intre HOȚII

hoti_40309700
FURTURILE din LOCUINȚE. Cum reușesc să intre HOȚII
Trei sferturi (75%) dintre furturile din locuinţă au loc după ce hoţii intră prin efracţie pe uşa de la intrare, în timp ce 20% dintre aceştia ajung în interiorul proprietăţii prin ferestre, iar 5% prin alte zone ale casei (uşă de garaj, uşi pentru animale etc.), relevă un studiu întocmit de unul dintre jucătorii de top ai pieţei de soluţii de acces.

Conform Assa Abloy România, pe baza studiilor realizate de companie, instalarea unui sistem smart de securitate descurajează, în proporţie de 60%, furturile din locuinţe.

"Cu un număr de peste 20.000 de jafuri în domicilii la nivel naţional, conform statisticilor oficiale, este important pentru români să aleagă un sistem de securitate eficient care să le asigure protecţia necesară, atât la nivel personal, cât şi în ceea ce priveşte bunurile. De altfel, dorinţa de a ne simţi în siguranţă a dus la o evoluţie pozitivă, de la an la an, a pieţei de securitate", a menţionat Florin Tihulcă, managing director Assa Abloy România.

Cum se descurcă angajații la stat cu munca de acasă

Potrivit sursei citate, 90% din totalul achiziţiilor de soluţii smart pentru siguranţă sunt realizate tocmai din motivaţia de a evita jafurile din locuinţă, în timp ce 74% dintre respondenţii la studiu au declarat că au ales un sistem de securitate smart deoarece doresc securitatea familiei în acelaşi timp cu mobilitatea şi accesarea de tehnologii noi.

Assa Abloy, companie suedezo - finlandeză, este liderul global în soluţii de acces, dedicat satisfacerii nevoilor utilizatorilor finali de securitate, siguranţă şi confort. De la înfiinţarea sa, în 1994, producătorul a crescut dintr-o companie regională într-un grup internaţional cu aproximativ 47.000 de angajaţi, operaţiuni în peste 70 de ţări şi vânzări de aproape 71 miliarde coroane suedeze.

În România, Assa Abloy a intrat pe piaţă în anul 1994, prin preluarea Urbis - marcă recunoscută a produselor de securitate din România. Pe plan local, compania comercializează soluţii de acces prin divizia Opening Solutions şi deţine o unitate de producţie la Bucureşti - Centru de excelenţă regional în Europa de Est pentru fabricarea broaştelor, precum şi două divizii - Assa Abloy Entrance Systems şi Assa Abloy Global Solutions. 

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close