Florin Jianu: 100.000 de IMM-uri au nevoie de susţinere în diverse forme

Matei Ion |
Data publicării:
Florin Jianu
Florin Jianu

Programul de Relansare Economică cuprinde principalele concepte solicitate de CNIPMMR, însă trebuie să conţină şi obiective asumate, clare şi bine definite, a afirmat preşedintele Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, menţionând că, în prezent, peste 100.000 de IMM-uri au nevoie de susţinere în diverse forme.

"Remarcăm pozitiv lansarea acestui program de relansare economică, program care cuprinde principalele concepte solicitate de CNIPMMR: IMM-uri, start-up-uri, digitalizare, flexibilizarea măsurilor active de ocupare - kurtzarbeit. În egală măsură susţinem că acest program trebuie să conţină şi obiective asumate, clare şi bine definite, din estimările noastre peste 100.000 de IMM-uri având nevoie de susţinere în diverse forme în acest moment. De asemenea, mai mult poate decât resursele, timingul de implementare a acestui program este cheia reuşitei sale. Cu cât mai repede puse în aplicare măsurile, cu atât mai rapidă va fi revenirea economică a României", a subliniat Florin Jianu, într-un comunicat.

Potrivit acestuia, cea mai apreciată măsură este aceea de sprijin a microîntreprinderilor aşa numite 'de subzistenţă', prin acele granturi de 2.000 euro, "pentru că ele vor ajunge la zeci de mii de IMM-uri, la cele mai vulnerabile dintre companiile din România", care au semnalat nevoia de susţinere încă de la începutul stării de urgenţă.

Conform Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, microîntreprinderile vor primi granturi de sprijin în valoare de 2.000 de euro fiecare, măsură pentru care Guvernul va aloca un buget de 100 de milioane de euro.

Acest sprijin va fi oferit firmelor din toate domeniile, pentru finanţarea cheltuielilor privind stocurile, datoriile către furnizori, chiriile şi utilităţile. Guvernul estimează că vor fi 50.000 de beneficiari.

Cîțu, despre rectificarea bugetară: Este necesară o nouă reevaluare

Totodată, pentru schema de ajutor pentru activităţi de comerţ şi servicii afectate de Covid-19, va fi alocat un buget de 160 de milioane de lei, care va merge la finanţarea chiriilor pentru perioada în care desfăşurarea activităţii comerciale sau a serviciilor prestate a fost afectată pe perioada stării de urgentă sau de alertă.

Un buget de 350 de milioane de euro reprezintă granturi pentru firmele din domeniile HoReCa, turism, transporturi, evenimente, pentru repornirea activităţilor economice, iar valoarea unui grant este de maximum 125.000 de euro.

Pentru investiţii şi reconversia economică a IMM-urilor, se vor oferi granturi între 50.000 şi 200.000 de euro, în industria sanitară, farmaceutică, alimentară, auto, IT, energie, construcţii, transport, turism, confecţii.

Totodată, planul include programe de finanţare nerambursabilă pentru creşterea competitivităţii IMM-urilor: granturi pentru investiţii pentru microîntreprinderi prin supracontractarea proiectelor din lista de rezervă din Programul Operaţional Regional - Axa 2.1, cu o alocare maximă de 200.000 euro pe proiect, iar bugetul alocat este de 117 milioane de euro.

Vor fi acordate granturi pentru creşterea competitivităţii IMM-urilor prin alocarea suplimentară de fonduri prin Programul Operaţional Regional - Axa 2.2, în valoare de 200.000 - 1.000.000 euro, cu un buget total de 450 milioane de euro; granturi pentru dezvoltarea IMM-urilor prin finanţarea investiţiilor mari în creşterea productivităţii prin Programul Operaţional Regional, între 2 şi 6 milioane de euro, şi granturi pentru start-up-uri pentru studenţi în domenii competitive şi inovative, cu valoarea de 40.000 euro pentru două locuri de muncă create şi până la 100.000 de euro pentru cinci locuri de muncă.

Pentru digitalizarea IMM-urilor, sunt puse la dispoziţie 30.000 de euro/proiect până la 100.000 de euro/proiect, cu un buget total de 150 de milioane de euro.

Totodată, programul Star-Tech Innovation (Noul program Start - UP) va finanţa start-up-urile inovative prin granturi cu o valoare estimată la 42.000 euro, de care vor beneficia aproximativ 7.000 de noi IMM-uri. Pentru finanţarea programelor de educaţie digitală a angajaţilor pentru IMM-uri, se vor da granturi de 30.000 euro/proiect până la 100.000 euro/ proiect, bugetul total fiind de 30 milioane de euro.

Planul conţine şi scheme pentru dezvoltarea agriculturii şi a industriei agro-alimentare: finanţarea depozitelor de comercializare a produselor agricole, cu 120 milioane de euro, achiziţia de echipamente pentru irigaţii - 6.000 de euro pe beneficiar, în total 48 de milioane de euro; granturi de finanţare pentru antreprenoriatul rural - buget de 200 de milioane de euro; instalarea tinerilor fermieri - buget de 42 de miioane de euro.

Alte programe de finanţare sunt cele pentru investiţii noi - buget de 1,5 miliarde de lei anual până în 2023 şi schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională - buget de 450 milioane de lei anual până în 2025.

Totodată, este precizat şi programul IMM Invest pentru garantarea creditelor pentru capital de lucru şi investiţii pentru IMM-uri, cu un plafon de 15 miliarde de lei, garanţii de stat pentru creditarea companiilor mari - 8 miliarde de lei, programe de garantare pentru asigurarea lichidităţilor - 1 miliard de lei, program de garantare a finanţărilor de tip factoring cu regres şi scontarea efectelor de comerţ - 1,5 miliarde lei/factoring; 1,5 miliarde lei/scontare, program de garantare a leasingului de echipamente şi utilaje - 1,5 miliarde de lei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9754
Diferența -0.0009
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6739
Diferența -0.0079
Zi precendentă 4.6818
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 18-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9754 RON
USD flag1 USD = 4.6739 RON
GBP flag1 GBP = 5.8294 RON
CHF flag1 CHF = 5.1301 RON
AUD flag1 AUD = 3.0029 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3857 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4260 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 359.4100 RON
Monede Crypto
1 BTC = 287433.87RON
1 ETH = 13982.58RON
1 LTC = 373.58RON
1 XRP = 2.31RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16919.27 0.64%
BET-BK 3106.43 0.79%
BET-FI 60331.04 0.32%
BET-NG 1207.43 0.53%
BET-TR 35105.44 0.64%
BET-TRN 34296.30 0.64%
BET-XT 1441.47 0.59%
BET-XT-TR 2957.27 0.59%
BET-XT-TRN 2893.96 0.59%
BETAeRO 1063.61 -0.31%
BETPlus 2500.71 0.64%
RTL 37139.30 0.67%

Comunicate de presa

Contrabanda cu tutun
O linie electrică inedită în România
Kaufland

Programul de 1 Mai şi Paşte al magazinelor Kaufland

Kaufland România anunță programul magazinelor...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel