Europol AVERTIZEAZĂ: Vaccinul anti-COVID. Acesta este marele pericol

Mara Ivan |
Data publicării:
Acesta este marele pericol
Acesta este marele pericol

Catherine De Bolle, directoarea Europol, agenţia Uniunii Europene pentru cooperare în materie de aplicare a legii, a avertizat asupra pericolului apariţiei unor false vaccinuri împotriva coronavirusului, transmite duminică dpa.

Într-o serie de declaraţii publicate duminică în ziare aparţinând grupului media Funke, De Bolle a vorbit despre riscul real ca delincvenţii să încerce să profite de cererea uriaşă pentru vaccin.

Şefa Europol a avertizat că oficialităţi din domeniu au identificat deja semne concrete ale unor posibile acte criminale, cum ar fi faptul că presupuse vaccinuri sunt oferite spre vânzare pe social media.

Ea le-a cerut consumatorilor să aibă grijă, afirmând că oricine a riscat şi a dat curs unor asemenea oferte va avea cel mai probabil surpriza să constate că nu va primi nimic sau va primi un fals vaccin, ultima variantă putând avea serioase consecinţe din punct de vedere al sănătăţii celui care cumpără aşa ceva.

Citește și Începe campania de VACCINARE. Cum, cine și la ce spitale VIDEO

De Bolle a insistat că Europol a trimis deja alertele corespunzătoare şi le-a cerut statelor membre să acţioneze cu prudenţă.

Autorităţile trebuie să fie pregătite şi pentru tentativele de a fura vaccinul, a adăugat ea, afirmând că Europol a identificat posibile puncte nevralgice. În fine, De Bolle a menţionat că departamentele de poliţie din întreaga Uniune Europeană conlucrează pentru a proteja transportarea vaccinului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0851
Diferența -0.0014
Zi precendentă 5.0865
USD
Azi 4.429
Diferența 0.0083
Zi precendentă 4.4207
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0851 RON
USD flag1 USD = 4.4290 RON
GBP flag1 GBP = 5.7690 RON
CHF flag1 CHF = 5.4608 RON
AUD flag1 AUD = 2.8701 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1336 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0288 RON
NOK flag1 NOK = 0.4334 RON
SEK flag1 SEK = 0.4621 RON
XAU flag1 XAU = 565.0116 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455699.19RON
1 ETH = 14796.54RON
1 LTC = 383.77RON
1 XRP = 9.98RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22663.410.07%
BET-BK4399.340.28%
BET-EF1238.530.14%
BET-FI81981.751.22%
BET-NG1703.990.17%
BET-TR52631.250.07%
BET-TRN50883.540.07%
BET-XT1951.430.20%
BET-XT-TR4438.520.20%
BET-XT-TRN4301.980.20%
BETAeRO912.56-0.57%
BETPlus3302.750.08%
RTL50848.040.09%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel