Este destul de suprinzător!. Ce au descoperit cercetătorii în Univers

Mara Ivan |
Data publicării:
Calculele oamenilor de știință au fost greșite
Calculele oamenilor de știință au fost greșite

Materia întunecată, prezenţa misterioasă şi invizibilă care constituie mare parte din masa galaxiilor, inclusiv Calea Lactee, îi surprinde din nou pe oamenii de ştiinţă, noi observaţii ale galaxiilor îndepărtate venind în contradicţie cu informaţiile existente asupra naturii sale, relatează Reuters.

Un studiu publicat săptămâna aceasta a dezvăluit o discrepanţă neaşteptată între observaţiile asupra concentraţiei materiei întunecate în trei grupuri masive de galaxii, cuprinzând miliarde de stele, şi simulări teoretice computerizate cu privire la modul în care materia întunecată ar trebui să fie distribuită. ''Fie lipseşte un ingredient în simulări, fie am făcut o presupunere incorectă fundamentală despre natura materiei întunecate'', a declarat vineri specialista în astrofizică Priyamvada Natarajan, de la Universitatea Yale, coautoare a studiului publicat în jurnalul Science.

Materia întunecată este ''lipiciul'' invizibil care ţine stelele laolaltă în interiorul unei galaxii. De asemenea, ea creează o schelă invizibilă, ce permite galaxiilor să formeze grupuri. Însă, materia întunecată are proprietăţi foarte neobişnuite. Nu emite, nu absoarbe şi nu reflectă lumina şi nu interacţionează cu particule cunoscute. Cea mai mare parte a materiei din univers, aproximativ 96%, se consideră că este materie întunecată, în timp ce materia obişnuită, vizibilă, care alcătuieşte stele, planete şi oameni, este prezentă în proporţie de doar 4%.

Prezenţa materiei întunecate este cunoscută doar prin intermediul atracţiei gravitaţionale exercitată asupra materiei vizibile din spaţiu. Ea diferă de energia întunecată la fel de enigmatică şi de nevăzută, considerată o proprietate a spaţiului, ce determină expansiunea accelerată a universului. Energia întunecată are efect de respingere. Materia întunecată atrage, prin gravitaţie. Noul studiu a implicat observaţii efectuate cu ajutorul Telescopului Spaţial Hubble şi a Telescopului Foarte Mare (Very Large Telescope - VLT) din Chile.

Citește și Cum se va sfârși Universul. Ce spun astrofizicienii

Când lumina din surse aflate la distanţe foarte mari, precum galaxiile îndepărtate, călătoreşte prin materie, cum ar fi o altă galaxie sau un grup de galaxii, lumina este deviată şi se îndoaie - fenomen cunoscut sub numele de ''lentilă gravitaţională'', după cum a explicat astrofizicianul şi autorul principal al studiului Massimo Meneghetti, de la Observatorul de Astrofizică şi Ştiinţa Spaţiului din Bologna şi de la Institutul Naţional de Astrofizică din Italia.

Noile observaţii au demonstrat că efectele de lentilă gravitaţională produse de galaxiile aflate în interiorul uriaşelor grupuri de galaxii erau mult mai puternice decât prevedea actuala teorie asupra materiei întunecate, sugerând o concentrare neaşteptat de mare de materie întunecată în aceste galaxii. "Este destul de surprinzător", a admis Meneghetti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0538
Diferența 0.0016
Zi precendentă 5.0522
USD
Azi 4.3571
Diferența 0.0070
Zi precendentă 4.3501
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0538 RON
USD flag1 USD = 4.3571 RON
GBP flag1 GBP = 5.9296 RON
CHF flag1 CHF = 5.3999 RON
AUD flag1 AUD = 2.8299 RON
DKK flag1 DKK = 0.6774 RON
CAD flag1 CAD = 3.1735 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0299 RON
NOK flag1 NOK = 0.4297 RON
SEK flag1 SEK = 0.4572 RON
XAU flag1 XAU = 465.6019 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470069.22RON
1 ETH = 10829.40RON
1 LTC = 371.22RON
1 XRP = 9.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18509.56-0.53%
BET-BK3489.42-0.18%
BET-EF1007.69-0.64%
BET-FI60824.03-0.27%
BET-NG1339.30-0.45%
BET-TR42731.17-0.54%
BET-TRN41337.26-0.54%
BET-XT1578.30-0.48%
BET-XT-TR3567.75-0.48%
BET-XT-TRN3460.17-0.48%
BETAeRO863.43-0.56%
BETPlus2718.02-0.51%
RTL41125.35-0.56%

Opinii

Oameni pe strada

Harta sărăciei și a bogăției în Europa: Ce loc ocupă România - Analiză

Luxemburg și Irlanda se află în fruntea...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump și Elon Musk

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel