Dosarul de pensie. Ce faci atunci când schimbi domiciliul

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Pentru a beneficia de pensii speciale primarii trebuie să îndeplinească cel puțin două condiții
Pentru a beneficia de pensii speciale primarii trebuie să îndeplinească cel puțin două condiții

Se întâmplă ca persoanele pensionate să trebuiască să își schimbe domiciliul iar în această situație, pentu a primi pensia la noua adresă, trebuie mutat și dosarul de pensie.

Acest lucru trebuie făcut atunci când pensionarul se mută dintr-un județ în altul, iar pentru municipiul București trebuie avut în vedere dacă dosarul de mută dintr-un sector în altul.

Așadar, pensionarii care își schimbă domiciulul vor trebui să se adreseze casei teritoriale de pensii căreia îi este arondată noua adresă iar documentele necesare sunt după cum urmează:

  • cerere de transfer a pensiei în alt județ/sector;

  • copie după actul de identitate unde figurează noua adresă

  • un talon de pensie.

Vârsta de pensionare. Se schimbă condițiile

Casa teritorială unde se înregistrează cererea de mutare dosarului de pensie va trebui să verifice dosarul, să valideze punctajul mediu anual și să comunice la plată a drepturilor de pensie.

Casa de pensii de unde se mută pensionarul este obligată să efectueze plata pensiei pentru încă 3 luni prim mandat poștal la noua adresă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0889
Diferența 0.0030
Zi precendentă 5.0859
USD
Azi 4.398
Diferența 0.0074
Zi precendentă 4.3906
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0889 RON
USD flag1 USD = 4.3980 RON
GBP flag1 GBP = 5.7655 RON
CHF flag1 CHF = 5.4787 RON
AUD flag1 AUD = 2.8528 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1410 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0282 RON
NOK flag1 NOK = 0.4344 RON
SEK flag1 SEK = 0.4632 RON
XAU flag1 XAU = 581.2510 RON
Monede Crypto
1 BTC = 391481.64RON
1 ETH = 12696.81RON
1 LTC = 392.30RON
1 XRP = 8.96RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23200.37-1.06%
BET-BK4525.78-0.53%
BET-EF1269.34-1.18%
BET-FI90815.220.49%
BET-NG1724.18-1.26%
BET-TR54095.04-1.07%
BET-TRN52277.38-1.07%
BET-XT2012.02-0.91%
BET-XT-TR4590.67-0.91%
BET-XT-TRN4448.04-0.91%
BETAeRO941.760.79%
BETPlus3379.45-1.02%
RTL52240.31-1.06%

Opinii

O femeie se uită nemulțumită la telefonul său / Foto: Freepik
Adrian Negrescu

Ce riscuri anunță Adrian Negrescu pentru piața carburanților

Adrian Negrescu avertizează că strategia...

Ghișeu / Foto: Arhivă

Mircea Coșea: „Funcționarii nu servesc cetățeanul, ci sistemul”

Profesorul Mircea Coșea afirmă că România se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel