Vârsta de pensionare. Se schimbă condițiile

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Se schimba conditiile de prelungire a contractului de muncă
Se schimba conditiile de prelungire a contractului de muncă

Codul muncii a fost modificat anul trecut printr-o ordonanță de urgență, modificare ce schimbă condițiile în care încetează contractul de muncă.

Este vorba mai precis despre încetarea contractului de muncă pentru femeile care ajung la vîrsta pensionării.

Femeile care îndeplinesc condițiile de pensionare dar decid să rămână la muncă până la împlinirea vârstei de 65 de ani vot trebui să ceară continuarea raportului de muncă într-un termen mai scurt decât acum. Femeile vor mai putea munci în plus numai 3 ani.

Citește și: La ce vârstă se poate accesa pensia anticipată sau anticipată parțială

Această modificare a Codului muncii a survenit în urma deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție care spune că e discriminatoriu faptul că bărbații pot munci până la 65 de ani (vârsta standard de pensionare pentru aceștia), iar femeile, nu.

Citește și: Ministrul Budăi anunță valoarea punctului de pensie în 2020

În privința termenului în care angajatele trebuie să ceară continuarea contractului de muncă, noua modificare reduce timpul de la 60 de zile la 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

"Pe baza unei cereri formulate cu 30 de zile înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea angajatorului, salariatul poate fi menţinut în aceeaşi funcţie maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a contractului individual de muncă", spune în legea care a intrat în vigoare pe 11 aprilie 2019.

Citește și Câți pensionari primesc pensii recalculate

În Legea pensiilor, vârsta de pensionare pentru femei este 63 de ani, dar aceasta nu a fost atinsă efectiv, lucrul acesta se va întâmpla abia în anul 2030. Până atunci, vârsta-standard de pensionare la femei este atinsă treptat. De pildă, anul acesta se pot pensiona femeile care au cel puțin 61 de ani și care au îndeplinit stagiul de cotizare cerut de lege, adică pensionarea pentru limita de vîrstă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0974
Diferența 0.0018
Zi precendentă 5.0956
USD
Azi 4.3327
Diferența 0.0111
Zi precendentă 4.3216
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0974 RON
USD flag1 USD = 4.3327 RON
GBP flag1 GBP = 5.8393 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0579 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1659 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4523 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 700.9567 RON
Monede Crypto
1 BTC = 293981.49RON
1 ETH = 8508.08RON
1 LTC = 238.34RON
1 XRP = 6.17RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET29193.910.74%
BET-BK5810.970.76%
BET-EF1573.930.77%
BET-FI111563.050.74%
BET-NG2101.590.71%
BET-TR68364.980.74%
BET-TRN66038.860.74%
BET-XT2532.540.79%
BET-XT-TR5797.400.79%
BET-XT-TRN5615.380.79%
BETAeRO1029.590.54%
BETPlus4227.020.73%
RTL65652.190.70%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel