Dobânzi și penalități. Ce intenționează ministerul de Finanțe

Mara Ivan / 16 iun 2020 / 13:01
O serie de măsuri fiscale vor fi prelungite
O serie de măsuri fiscale vor fi prelungite

Aplicarea unor măsuri precum cele referitoare la suspendarea executării silite sau neplata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere pentru obligaţiile fiscale care au devenit scadente după 21 martie 2020 va fi prelungită cu patru luni, respectiv până la 25 octombrie 2020, potrivit unui proiect de ordonanţă publicat de Ministerul Finanţelor.

Alte măsuri care urmează să fie aplicate până la 25 octombrie sunt cele potrivit cărora nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi, conform Codului de procedură fiscală, pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eşalonare, reglementată de art. XII din OUG nr. 48/2020.

Rămân, de asemenea, în vigoare, reducerea semnificativă a perioadei de soluţionare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, suspendarea termenului de prescriere sau suspendarea condiţiilor de menţinerea eşalonărilor la plată. Aceste măsuri fiscale, adoptate prin art. VII din OUG nr. 29/2020 şi prin art. XI şi XII din OUG nr. 48/2020 îşi încetau aplicabilitatea la data de 25 iunie 2020, conform OUG nr. 90/2020.

"În ceea ce priveşte prelungirea aplicării unor măsuri fiscale, subliniem că în contextul în care pandemia SARS-CoV-2 a generat dificultăţi de natură financiară pentru majoritatea întreprinderilor, confruntându-se în această perioadă cu o lipsă severă de lichiditate, acestea au devenit mai puţin solvabile. De altfel, reluarea activităţii de către mediul de afaceri presupune existenţa unor disponibilităţi băneşti. În condiţiile în care mediul economic se relansează etapizat, este necesar să fie menţinute lichidităţile financiare. În acest sens este important ca statul să nu le afecteze iremediabil activitatea prin demararea măsurilor de executare silită, pierderea înlesnirilor la plată acordate, considerarea obligaţiilor fiscale pe care aceştia le înregistrează ca fiind restante ori prin întârzierea la plată a sumelor pe care statul le datorează, respectiv TVA-ul solicitat la rambursare. Aceste măsuri sunt importante pentru contribuabili, fie că ne referim la persoane juridice sau fizice, fapt pentru care este necesar să se prelungească termenul de aplicare a măsurilor fiscale adoptate pe perioada stării de urgenţă. Acest lucru este valabil, fără a fi limitativ, pentru IMM-uri care reprezintă un sector semnificativ pentru economia naţională, ceea ce pe termen scurt şi mediu poate afecta grav situaţia financiară a multor întreprinderi viabile pe piaţă, precum şi situaţia angajaţilor acestora, cu posibile consecinţe chiar şi pe termen lung, periclitând menţinerea activităţii acestora", se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

Proiectul de act normativ prevede şi măsuri privind extinderea aplicării bonificaţiilor pentru achitarea impozitului pe profit datorat/plăţii anticipate. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2020, pentru plata impozitului pe profit şi a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului I al anului 2020, până la data de 25 aprilie 2020, s-a instituit un sistem de bonificaţii.

Citește și Vânzările de locuințe. Parlamentarii umblă la prețuri. Vezi cum

În procesul de dezbatere parlamentară privind legea de aprobare, a fost admis un amendament, adoptat în Legea nr. 54/2020 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2020 privind unele măsuri fiscale şi modificarea unor acte normative, prin care se reglementează ca bonificaţiile pentru plata impozitului pe profit şi a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor să se acorde şi pentru trimestrele II şi III, la termenele de plată 25 iulie 2020 şi 25 octombrie 2020.

Potrivit respectivelor prevederi, în vigoare, "beneficiază de o bonificaţie de 10% calculată asupra impozitului pe profit datorat" atât contribuabilii plătitori de impozit pe profit, cât şi contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, deşi, în cazul plătitorilor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, prevederile actuale ale art. 11 din Legea nr. 54/2020, făcând referire doar la "impozitul pe profit datorat", ar trebui să fie modificate astfel încât să clarifice faptul că bonificaţia, pentru aceşti contribuabili, se scade din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat, şi nu din impozitul pe profit datorat, aşa cum este reglementat în prezent.

Prin actualul proiect de act normativ, iniţiatorii propun aplicarea bonificaţiei şi în cazul plătitorilor de impozit pe profit care au optat pentru anul fiscal modificat sau care sunt plătitori şi de impozit specific unor activităţi, prin extinderea aplicării bonificaţiilor pentru achitarea impozitului pe profit datorat/plăţii anticipate, pentru trimestrele II şi III, respectiv pentru perioada 26 iunie - 25 septembrie inclusiv, şi perioada 26 septembrie - 25 decembrie inclusiv, din anul 2020.

"Menţionarea acestor perioade de plată este necesară întrucât anul fiscal modificat nu corespunde trimestrelor calendaristice ale anului 2020", precizează MFP. 

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play


Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.8357
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.8347
USD
Azi 4.1087
Diferența 0.0054
Zi precendentă 4.1033
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 13-08-2020
EUR flag1 EUR = 4.8357 RON
USD flag1 USD = 4.1087 RON
GBP flag1 GBP = 5.3638 RON
CHF flag1 CHF = 4.4964 RON
AUD flag1 AUD = 2.9324 RON
DKK flag1 DKK = 0.6494 RON
CAD flag1 CAD = 3.0904 RON
HUF flag1 HUF = 0.0140 RON
JPY flag1 JPY = 0.0385 RON
NOK flag1 NOK = 0.4582 RON
SEK flag1 SEK = 0.4710 RON
XAU flag1 XAU = 255.0694 RON
Monede Crypto
1 BTC = 47450.68RON
1 ETH = 1584.31RON
1 LTC = 223.31RON
1 XRP = 1.15RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 2.41% p.a.
ROBOR:
3 luni: 2.00%
6 luni: 2.09%
12 luni: 2.17%
EURIBOR:
3 luni: -0.4820 %
6 luni: -0.4260 %
12 luni: -0.3560 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 8777.30 0.36%
BET-BK 1708.04 0.51%
BET-FI 42272.03 -0.59%
BET-NG 655.44 -0.04%
BET-TR 14630.88 0.36%
BET-XT 796.62 0.24%
BET-XT-TR 1334.34 0.23%
BETPlus 1316.03 0.33%
RTL 18041.05 0.19%

Opinii

Marius Budăi: Au fost bani, dar nu pentru copii și pensionari

Marius Budăi: Au fost bani, dar nu pentru copii și pensionari

Marius Budăi, fostul ministru al Muncii...

Majorare pensii cu 40%? Marius Budăi: E un drept deja câștigat

Comunicate de presa

Franța retrage Hidroxiclorochina din schema de tratament

Medicamente la ușă, pentru clujeni

Poşta Română a încheiat un acord...

Situația a impus găsirea de soluții noi

UNICEF şi Poşta Română, parteneriat pentru prevenirea răspândirii COVID-19

UNICEF și Poşta Română își unesc...

Mauritius
Mauritius
Mauritius
Mauritius
Mauritius
Mauritius
Mauritius
Mauritius
Mauritius
Mauritius
Mauritius
Mauritius
Mauritius
Mauritius
Mauritius
Mauritius
Mauritius
Mauritius

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2020 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
nxt.24
YesMy