Din închisoare, marii infractori ai SUA ”se agață” de covid-19

Simona Haiduc |
Data publicării:
Bernard Madoff, omul care a înșelat mii de investitori
Bernard Madoff, omul care a înșelat mii de investitori

Mulți dintre renumiții infractori ai Statelor Unite, printre care fostul avocat personal al președintelui Donald Trump, Michael Cohen, sau escrocul financiar Bernard Madoff, vor să profite de situația creată de epidemia de coronavirus, pentru a ieși din spatele gratiilor, cerând fie eliberare condiționată, fie arest la domiciliu.

”La 81 de ani, are o sănătate șubredă”, scria zilele trecute în solicitarea depusă în instanța de judecată David Oscar Markus, avocatul fostului șef al unuia dintre cele mai mari carteluri de droguri din lume, Gilberto Rodríguez Orejuela, cerând eliberarea clientului său, care a ispășit jumătate din pedeapsa de 30 de ani primită pentru trafic de narcotice. ”Când Covid-19 va ajunge în închisoarea lui, nu va avea, practic, șanse de supraviețuire”, a insistat avocatul.

Cândva o personalitate apreciată și respectată pe Wall Street, Bernard Madoff, fost finanțist, broker și fost director la bursa NASDAQ din New York, execută acum o pedeapsă de 150 de ani de închisoare pentru că a înșelat, folosind schema Ponzi, mii de investitori pentru 17,5 miliarde de dolari. La rândul său, el a depus o cerere de eliberare, pe motiv că epidemia de covid-19 îi pune în pericol viața, având în vedere numeroasele afecțiuni de care suferă.

Citește și Poveste care merită citită: Omul străzii care a jucat la bursă

Avocatul lui Madoff a cerut tuturor deținuților care consideră că sunt amenințați de coronavirus, să urmeze exemplul clientului său. ”Sistemul federal al penitenciarelor demonstrează în mod constant o incapacitate de a reacțina la situații de criză”, a afirmat avocat fostului finanțist, Brandon Sample, pentru agenția Associated Press. ”Mă îngrijorează în special deținuții în vârstă”, a adăugat acesta.

Respingând toate aceste cereri, procurorii au subliniat că închisoarea federală Butner, din Carolina de Nord, unde se află Madoff, dispune de un centru medical bine dotat și cu personal calificat. În plus, nu a fost semnalat nici un caz de contaminare cu noul virus, nici printre angajații instituții, nici printre deținuți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 24-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 306697.76RON
1 ETH = 15072.11RON
1 LTC = 401.64RON
1 XRP = 2.49RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17031.57 0.99%
BET-BK 3123.91 0.59%
BET-FI 60367.94 0.41%
BET-NG 1215.17 0.97%
BET-TR 35338.44 0.99%
BET-TRN 34523.93 0.99%
BET-XT 1450.45 0.95%
BET-XT-TR 2975.68 0.95%
BET-XT-TRN 2911.97 0.95%
BETAeRO 1057.58 0.34%
BETPlus 2515.61 0.96%
RTL 37412.69 1.01%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel