Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Simona Haiduc |
Data publicării:
Aluminiu / FOTO: Freepik
Aluminiu / FOTO: Freepik

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de a profita de noile reguli ale Bursei Metalelor de la Londra (LME) privind materiile prime rusești.

Să ne amintim că vineri, 12 aprilie, SUA și Marea Britanie au anunțat un nou set de sancțiuni care interzice burselor LME și CME să accepte, după acea dat, metal de proveniență rusă. Pe 13 aprilie, LME a operat modificările de riguroase în regulamentul ei de funcționare, suspendând noile livrări de metal rusesc.

Luni, la reluarea tranzacțiilor, cineva a anulat 79.875 de tone metrice de aluminiu, echivalentul a aproximativ o șesime din stocul înregistrat pe LME. Până la sfârșitul săptămânii fuseseră anulate 172.500 de tone, ceea ce a redus stocurile garantate la 152.000 de tone, cel mai scăzut nivel din ultimii aproape doi ani.

Având în vedere că, la sfârșitul lunii martie, mărcile rusești reprezentau peste 90% din totalul aluminiului înregistrat la LME, este evident că metalul rusesc a fost pus în mișcare. De altfel, LME avertizat că există riscul ca mari cantități de metal rusesc să intre în depozitele bursei și să nu mai iasă. Dar sistemul de depozitare al bursei are propriile lui defecte, mai ales când vine vorba de depozitarea aluminiului.

Teoretic, orice metal produs după data de 12 aprilie ar trebui comercializat cu o reducere față de prețul LME, deoarece nu mai este livrabil. Dar, pe lângă faptul că metalul rusesc este împărțit între producția veche și cea nouă, sancțiunile împart și producția veche în două categorii de mandate LME.

Aluminiul rusesc a făcut deja obiectul unui warrant pe 12 aprilie, fiind supus restricțiilor de livrare, ridicate ulterior. Ceea ce LME definește warrant-uri rusești de tip I pot circula liber în sistemul LME și pot fi încărcate pentru livrare fizică.

Metalul rusesc produs înainte de 13 aprilie mai poate face obiectul unui warrant, dar aceste warrant-uri de tip 2 vor fi asortate cu restricții vizând posibilitatea pentru entități și cetățeni britanici și americani să anuleze, să reatribuie un warrant, de a schimba locația sau de a primi livrarea pe cont propriu. 

Merită menționat că la sfârșitul lunii februarie, 737.000 de tone de aluminiu au fost depozitate în afara mandatului la LME. O parte, vezi majoritatea, din acest stoc fantomă va fi constituit din metal rusesc. Ceea ce a fost anulat săptămâna trecută au fost warrant-urile Prin urmare, metalul poate reveni la LME, făcând obiectul unui nou warrant, sub rezerva cerințelor de audit ale bursei.

Ca atare, este foarte posibil ca el să revină ca material de tip 2. Sau să fie înlocuit cu un stoc fantomă, care va deveni, la rândul lui, un warrant de tip 2 dacă este livrat la bursă. În orice caz, este mai probabil ca warrant-urile de tip 2 să rămână în sistemul LME, având în vedere restricțiile legate de preluarea livrării fizice.

Este o veste foarte bună pentru cei care depozitează aceste produse, pentru că nu există nimic pe care un operator de depozit iubește mai mult decât metalul care să nu dispară în curând. Cu cât stă mai mult în depozit, cu atât primește mai multe venituri furnizorul de servicii de stocare.

Și oricine realocă titlurile tocmai anulate sau le reaprovizionează cu metale din afara pieței poate câștiga o parte din acel venit. Așa-numitele „acorduri de închiriere de perpetuitate” permit ca veniturile viitoare din stocare să fie împărțite între depozit și entitatea care livrează metalul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.65
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.65
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 03-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6500 RON
GBP flag1 GBP = 5.8180 RON
CHF flag1 CHF = 5.0964 RON
AUD flag1 AUD = 3.0368 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3893 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0299 RON
NOK flag1 NOK = 0.4198 RON
SEK flag1 SEK = 0.4254 RON
XAU flag1 XAU = 344.1075 RON
Monede Crypto
1 BTC = 287934.46RON
1 ETH = 14308.10RON
1 LTC = 380.97RON
1 XRP = 2.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17220.62 0.94%
BET-BK 3164.24 0.85%
BET-FI 60122.56 -0.35%
BET-NG 1230.92 0.64%
BET-TR 35730.69 0.94%
BET-TRN 34907.14 0.94%
BET-XT 1464.79 0.75%
BET-XT-TR 3005.12 0.75%
BET-XT-TRN 2940.77 0.75%
BETAeRO 1054.57 0.33%
BETPlus 2542.77 0.93%
RTL 37780.44 0.89%

Comunicate de presa

Bani
Loteria Romana

Loteria Română, modificare privind tragerile speciale de Paşte

Compania anunţă modificări faţă de programul...

Vacanță în Grecia / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel