Criza semiconductorilor afectează prețurile acțiunilor fabricanților auto

Matei Ion |
Data publicării:
Europenii trebuie să regândească strategia de fabricare a semiconductorilor
Europenii trebuie să regândească strategia de fabricare a semiconductorilor

Criza mondială de semiconductori este pe cale să intre într-o fază nouă, mai serioasă, având potenţialul de a afecta preţul acţiunilor constructorilor auto.

Penuria va persista probabil pe toată durata acestui an, avertizează companiile, creând oportunităţi de business pierdute, chiar în momentul în care recuperarea economiei mon­diale de pe urma pandemiei accele­rează, scrie The Wall Street Journal.

Criza va însemna preţuri mai ridicate pentru consumatori, pe­rioade mai lungi de aşteptare pentru bunuri, rafturi goale şi o cursă aprigă între segmente însemnate din lumea de business pentru aprovizionare.

Semiconductorii reprezintă o industrie de 442 mld. dolari, potrivit firmei de cercetare International Data, depăşind PIB-ul Irlandei. Criza continuă să se adâncească, extin­zându-se de la sectorul auto la cel al electronicelor de consum. În condi­ţiile în care producţia de semicon­ductori este concentrată la nivelul câtorva furnizori, analiştii averti­zează că penuria va dura pe toată perioada acestui an. La nivelul pro­ducţiei auto, impactul crizei se va acutiza înainte de a se diminua, aver­tiza recent CEO-ul Ford Motor, Jim Farley. Potrivit acestuia, tri­mes­trul al doilea va fi cel mai dificil din acest an, procesul de redresare ur­mând să se prelungească până în 2022.

Avertismente similare au fost lansate de şefii Volkswagen şi Mercedes-Benz, cât şi de oficialii Stellantis. În acest context, comisarul european pentru industrie Thierry Breton a declarat recent că Europa a fost naivă să externalizeze o parte însemnată din designul şi producţia de semiconductori în ultimele decenii, potrivit Bloomberg.

Constructorul FORD, într-o situație IMPOSIBILĂ. Măsură SEVERĂ

Breton a arătat că acest dezechilibru poate fi redresat, iar criza actuală stă dovadă că a sosit momentul ca Europa să ia măsuri, plănuind să-şi dubleze producţia de semiconductori până în 2030.

Cota Europei din producţia de semiconductori a scăzut în decursul anilor pentru că regiunea a fost „prea naivă, prea deschisă“, a declarat oficialul european.

În martie, Comisia Europeană anunţa o strategie de dublare a producţiei europene la cel puţin 20% din producţia mondială până în 2030. Strategia va implica crearea unei alianţe între companii şi cercetători din industrie, cât şi mai multe guverne europene. Cel puţin 22 de ţări au semnat deja o scrisoare de intenţie.

Criza recentă a evidenţiat dependenţa regiunii de companii străine pentru aprovizionarea cu produse vitale, accelerând astfel ambiţia regiunii de a-şi recâştiga auto-suficienţa în acest domeniu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 295545.01RON
1 ETH = 14371.08RON
1 LTC = 385.93RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17037.62 0.53%
BET-BK 3124.59 0.20%
BET-FI 60039.08 -0.73%
BET-NG 1217.16 0.39%
BET-TR 35350.98 0.53%
BET-TRN 34536.18 0.53%
BET-XT 1450.16 0.41%
BET-XT-TR 2975.09 0.41%
BET-XT-TRN 2911.39 0.41%
BETAeRO 1057.48 -0.06%
BETPlus 2515.98 0.50%
RTL 37410.05 0.49%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel