COVID-19. Se schimbă regulile de ÎNMORMÂNTARE. Cum va fi

ash-2179184_640_82737800
Este foarte important
Regulile la înmormântare în cazul bolnavilor COVID-19 se vor schimba în perioada următoare, înainte de Paşte, a anunţat șeful Secretariatul de stat pentru culte, Victor Opaschi, la Antena 3.

Astfel, după cum a a precizat Victor Opaschi, pacientul internat cu diagnosticul COVID-19 va avea dreptul să cheme preotul la spital, decedatul va putea fi îmbrăcat înainte de înmormântare, nu pus în saci de plastic, sicriul va sta în capelă, iar înmormântarea se va putea face respectând tradiţia şi cultul religios.

"Concret, pe această platformă, reprezentanții cultelor au susținut modificarea măsurilor privind înmormântarea persoanelor decedate din cauza COVID-19. Am găsit soluții optime și de completare a anexei ordinului Ministrului Sănătății. Așadar, se va putea face slujba de înmormântare în biserică, deși decedatul a murit de COVID-19, sicriul se va putea depune în capelă", a spus șeful Secretariatul de stat pentru culte. 

Prin urmare, în perioada internării în spital, pacientul cu coronavirus poate beneficia la cerere de asistenţă religioasă, adică poate veni preotul la spital. Decedatul va putea fi îmbrăcat, nu ca acum pus în saci de plastic, iar sicriul se va putea depune în capelă.

Citește și Bilanț COVID-19. RECORD absolut la ATI. București, incidență peste 7

Așadar, se va putea face slujba de înmormântare în biserică, se va respecta tradiţia şi ritualul fiecărui cult religios, iar incinerarea sau înmormântarea se va face cu sicriul sigilat", a precizat Victor Opaschi la Antena 3.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close