COVID-19.De ce se moare mai REPEDE în valul doi al PANDEMIEI

medic_costum_15775600
La ce concluzie au ajuns experții britanici
Autoritățile britanice au publicat documente privind studiile realizate de SAGE, Grupul de consultanță științifică pentru situații de urgență. Ultimele date arată că în perioada celui de-al doilea val al pandemiei de covid-19, pacienții cu forme severe ale bolii mor de două ori mai repede, relatează cotidianul Daily Mail.

Oamenii de știință din Marea Britanie consideră că de vină sunt mutațiile suferite de virusul SARS-CoV-2 de la apariția lui, în ianuarie anul curent. De amintit că noul coronavirus a fost identificat la Wuhan, în China, țară care acum însă nu se confruntă cu o nouă explozie de cazuri, spre deosebire de aproape tot restul lumii. 

Creată în Marea Britanie, Rețeaua de informații clinice privind SARS-CoV-2 (CO-CIN) a analizat datele a 76.600 de pacienți internați, de-a lungul celor șase luni de pandemie, în spitale din Anglia, Țara Galilor și Scoția. 

Astfel, s-a constatat că în perioada de până la 1 august, din momentul apariției simptomelor și până la decesul pacienților treceau, în medie, 13 zile. Acum, această medie s-a redus la șapte zile. Concluzia fiind că, în al doilea val de covornavirus, se moare de două ori mai repede. De subliniat că este vorba de pacienții cu forme grave de covid-19 și comorbidități. 

Citește și Coronavirus. Canadienii au găsit FRUCTUL ce poate face MINUNI

De ce? În opinia oamenilor de știință, această evoluție poate fi explicată prin faptul că tratamentele împotriva covid-19 s-au perfecționat de la începutul pandemiei. Adică medicii reușesc să salveze tot mai mulți pacienți. Nu supraviețuiesc în special bolnavii cu o stare de sănătate extrem de precară. 

Pe de altă parte, oamenii de știință din Marea Britanie au confirmat că virusul SARS-CoV-2 a suferit numeroase mutații. Studiile analizate arată însă că aceste mutații nu au puterea de a influența în mod radical nivelul de gravitate al bolii, dar pot sproi capacitatea acestuia de răspândire. Altfel spus, noul coronavirus a devenit mai contagios. 

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close