China, speriată de COVID-19, anulează sute de zboruri la Beijing

Mara Ivan |
Data publicării:
Au apărut doar câteva cazuri răzlețe
Au apărut doar câteva cazuri răzlețe

Aeroporturile din capitala Beijing au anulat vineri sute de zboruri, iar condiţiile de călătorie au fost înăsprite în toată China pentru a stopa apariţia unor focare sporadice de COVID-19, relatează AFP.

China, unde coronavirusul a apărut pentru prima dată la sfârşitul anului 2019, a reuşit să controleze în mare parte epidemia începând din primăvara lui 2020 prin adoptarea unor măsuri drastice, care au inclus închiderea graniţelor.

Însă, în circa zece regiuni, regimul de la Beijing se confruntă cu focare sporadice de COVID, ceea ce a determinat autorităţile să izoleze milioane de locuitori la domiciliu, să intensifice testările şi să restricţioneze circulaţia între provincii.

Numărul cazurilor de COVID-19 rămâne însă semnificativ mai mic decât cel înregistrat în majoritatea ţărilor. Astfel, vineri, 48 de persoane au fost testate pozitiv, numărul total al cazurilor raportate în această săptămână ajungând la 250.

Cu toate acestea, autorităţile nu doresc să-şi asume niciun risc cu câteva luni înainte de Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing. Zeci de mii de locuitori sunt vizaţi de măsurile de carantină din capitală, unde au fost raportate câteva cazuri.

Cozi lungi s-au format vineri în faţa centrelor medicale din Beijing, unde rezidenţii respectă noile restricţii. Numeroase regiuni le impun pasagerilor să prezinte un test negativ înainte de a intra, în special cei care vin din oraşe în care au fost raportate recent cazuri de coronavirus.

Citește și Forțele speciale americane se pregătesc să țină piept Chinei

Autorităţile chineze monitorizează îndeaproape situaţia şi în alte regiuni. Aproximativ jumătate din zborurile de pe cele două aeroporturi principale din capitala Beijing au fost anulate vineri, potrivit platformei chineze Feichangzhun.

Autorităţile feroviare au ordonat joi oprirea a două trenuri către Beijing şi peste 450 de pasageri au fost testaţi după ce membri ai personalului au fost identificaţi ca fiind cazuri de contact. Circa 6 milioane de chinezi se află în carantină, între care aproximativ 4 milioane în Lanzhoun (nord-vest) şi Ejin, la graniţa cu Mongolia, unde trăiesc 35.000 de locuitori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 288905.00RON
1 ETH = 14701.54RON
1 LTC = 385.96RON
1 XRP = 2.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17118.20 0.74%
BET-BK 3140.60 0.38%
BET-FI 60249.35 -0.11%
BET-NG 1221.40 0.56%
BET-TR 35518.17 0.74%
BET-TRN 34699.52 0.74%
BET-XT 1456.42 0.58%
BET-XT-TR 2987.94 0.58%
BET-XT-TRN 2923.96 0.58%
BETAeRO 1060.47 -0.40%
BETPlus 2527.40 0.70%
RTL 37566.60 0.72%

Comunicate de presa

Se iau la puricat documente / FOTO: Freepik

Cum se face schimbarea sediului social al unei firme în România

Sediul social al unei societăți reprezintă un...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel