Cel mai mare laborator ilegal de cocaină din Olanda, dat de gol de un copac

brabant_drugs_lab_67337600
Laborator de cocaina
Unul dintre cele mai mari laboratoare de cocaină clandestine din Olanda a fost descoperit joi într-un hangar în timpul tăierii unui copac care fusese doborât de furtună, a anunţat poliţia locală, relatează AFP. 

Joi dimineaţa, un imens laborator de producţie de cocaină a fost găsit într-un hangar al unei ferme situate pe strada Molenweg "din Oud-Vossenmeer, din sudul provinciei Zeelanda, a anunţat poliţia într-un comunicat. 

"Aceasta este unul dintre cele mai mari laboratoare descoperite în ţară conform experţilor poliţiei", notează sursa citată. 

Martori care ar fi participat la îndepărtarea copacului căzut de-a lungul acestei străzi, în noaptea de miercuri spre joi, au alertat poliţia când au simţit un miros ciudat şi au văzut bărbaţi suspecţi în apropierea hangarului, în care se afla o cantitate mare de cocaină. 

Citește și: Droguri de milioane de dolari, primite din greșeală prin poștă

Poliţia a refuzat să dezvăluie cantitatea exactă de droguri găsite înainte de dezafectarea laboratorului, care ar putea dura "mai multe zile". 

Autorităţile au deschis o anchetă, dar nu au fost efectuate deocamdată arestări deoarece suspecţii au fugit înainte de venirea poliţiei. 

În 2017, numărul de confiscări de cocaină - 104.000 - şi volumul acestora - 140,4 tone - au atins cele mai înalte niveluri înregistrate vreodată în Uniunea Europeană, potrivit unui raport publicat joi de Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT). Oferta de cocaină, prima substanţă stimulentă ilicită din Europa cu 3,9 milioane de consumatori anual, nu a fost niciodată atât de mare. 

În Belgia - 45 de tone - şi în Spania - 41 de tone - au avut loc capturile cele mai importante în 2017, în faţa Franţei - 17,5 tone - şi Olandei - 14,6 tone.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close