CE, invitată să nu mai finanțeze creșterea animalelor

Matei Ion |
Data publicării:
Ministerul Agriculturii lansează o schemă de ajutor de stat pentru creșterea animalelor
Ministerul Agriculturii lansează o schemă de ajutor de stat pentru creșterea animalelor

Comisia Europeană a decis, miercuri, să înregistreze o iniţiativă cetăţenească europeană intitulată "End The Slaughter Age" (Să ieşim din era sacrificării animalelor), informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Organizatorii iniţiativei invită Comisia să excludă creşterea animalelor din activităţile eligibile pentru subvenţii agricole şi să includă alternative etice şi ecologice, cum ar fi agricultura celulară şi proteinele vegetale. Aceştia solicită, de asemenea, introducerea unor stimulente pentru producţia şi vânzarea de produse agricole pe bază de plante şi de produse provenite din agricultura celulară.

"Întrucât iniţiativa cetăţenească europeană (ICE) îndeplineşte condiţiile necesare, Comisia consideră că aceasta este admisibilă din punct de vedere juridic. Comisia nu a analizat în acest stadiu fondul propunerii", a precizat executivul comunitar.

Decizia de înregistrare este de natură juridică şi nu aduce atingere concluziilor juridice şi politice finale ale Comisiei cu privire la această iniţiativă şi nici acţiunilor pe care intenţionează să le întreprindă, după caz, dacă iniţiativa obţine sprijinul necesar. Conţinutul iniţiativei exprimă doar punctele de vedere ale grupului de organizatori şi nu se poate considera în niciun caz că acesta reflectă opiniile Comisiei.

Carnea de miel, preţ ŞOC pentru români de Paşte 2022. Care sunt alternativele

După înregistrarea de astăzi, organizatorii au la dispoziţie şase luni pentru a începe colectarea semnăturilor. Dacă, în termen de un an, iniţiativa cetăţenească europeană primeşte 1 milion de declaraţii de susţinere din cel puţin şapte state membre, Comisia va trebui să reacţioneze. Comisia ar putea decide fie să dea curs solicitării, fie să o respingă şi va trebui să îşi argumenteze decizia.

O precedentă iniţiativă cetăţenească europeană a strâns 1,4 milioane de semnături şi, în luna iunie 2021, a obligat Comisia Europeană să se angajeze să prezinte până în 2023 o propunere legislativă pentru interzicerea creşterii animalelor în cuşti pe teritoriul UE, un text care va fi ulterior negociat între eurodeputaţi şi statele membre.

Iniţiativa cetăţenească europeană a fost introdusă odată cu Tratatul de la Lisabona, ca instrument prin care cetăţenii pot contribui la stabilirea agendei de lucru. Acest tip de iniţiativă a fost lansat în mod oficial în aprilie 2012. De la începutul ICE, Comisia a primit 113 cereri de a lansa o iniţiativă cetăţenească europeană, dintre care 89 au fost admisibile şi, prin urmare, au îndeplinit condiţiile pentru a fi înregistrate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9758
USD
Azi 4.6361
Diferența -0.0077
Zi precendentă 4.6438
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 30-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.6361 RON
GBP flag1 GBP = 5.8194 RON
CHF flag1 CHF = 5.0891 RON
AUD flag1 AUD = 3.0287 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3885 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4212 RON
SEK flag1 SEK = 0.4230 RON
XAU flag1 XAU = 345.2064 RON
Monede Crypto
1 BTC = 283690.89RON
1 ETH = 13942.33RON
1 LTC = 365.60RON
1 XRP = 2.29RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17134.97 0.08%
BET-BK 3138.10 -0.02%
BET-FI 59905.42 -0.61%
BET-NG 1227.09 0.23%
BET-TR 35552.97 0.08%
BET-TRN 34733.52 0.08%
BET-XT 1457.84 0.02%
BET-XT-TR 2990.86 0.02%
BET-XT-TRN 2926.81 0.02%
BETAeRO 1052.21 -0.74%
BETPlus 2529.87 0.07%
RTL 37620.10 0.11%

Comunicate de presa

Se iau la puricat documente / FOTO: Freepik

Cum se face schimbarea sediului social al unei firme în România

Sediul social al unei societăți reprezintă un...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel