Când va fi gata podul suspendat peste Dunăre

Matei Ion |
Data publicării:
Șantierul podului suspendat peste Dunăre între Brăila și Tulcea
Șantierul podului suspendat peste Dunăre între Brăila și Tulcea

Lucrările la podul suspendat peste Dunăre, cel mai important proiect de infrastructură demarat în estul României după 1989, sunt în grafic şi nu au fost afectate de epidemia de COVID-19, după cum au declarat atât constructorul, cât şi conducerea Consiliului Judeţean, marţi, cu ocazia unei vizite făcute de presă pe şantier.

"Suntem în grafic, lucrările merg conform aşteptărilor. Aşa cum v-am spus şi data trecută, vremea a ţinut cu noi. Starea de urgenţă, din punctul nostru de vedere, nu ne-a afectat absolut deloc. Ne-am conformat, s-au făcut schimburi, s-a lucrat în rotaţii, dar activitatea nu s-a oprit absolut deloc. Şi pe malul tulcean, unde se află cel de-al doilea pilon al podului, suntem în grafic cu lucrările, am recuperat acel decalaj care era acum câteva luni", a declarat Viorel Eşanu, responsabil cu monitorizarea lucrărilor din punct de vedere structural şi hidrotehnic.

Şi preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac, s-a arătat mulţumit de faptul că, deşi în multe sectoare activitatea a fost oprită, pe şantierul podului peste Dunăre lucrările continuă în ritm alert, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte.

"Lucrările la cel mai mare proiect de infrastructură sunt în grafic. Se lucrează intens pe ambele maluri ale Dunării, ritmul fiind unul alert atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte. Diferenţele se văd de la o zi la alta şi le mulţumesc constructorilor pentru acest lucru", a declarat Francisk Chiriac.

Prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc, a dat asigurări, la începutul acestei luni, că lucrările la podul suspendat peste Dunăre, care au ajuns la stadiul de implementare de 15%, nu vor fi afectate în niciun fel de o aşa-zisă subfinanţare "rostogolită în mass-media, în mod politicianist".

Lucrările de modernizare a sectorului DN2 - A2 din Centura Bucureşti au demarat luni

"În ciuda pandemiei de coronavirus, dar şi a 'îngrijorărilor' lansate în spaţiul public legate de subfinanţarea proiectului de investiţie a podului suspendat peste Dunăre, pe cele două şantiere din judeţele Brăila şi Tulcea lucrările sunt în grafic, ajungând la stadiul de implementare de 15%. Aşadar, proiectul de interes naţional al Podului suspendat peste Dunăre din zona Brăila-Tulcea nu a fost afectat în niciun fel de aşa-zisa subfinanţare rostogolită în mass-media, în mod politicianist. Ba chiar lucrările sunt în amplă desfăşurare, bani sunt, iar Guvernului României, aşa cum şi-a asumat prin programul de guvernare, tratează cel mai important proiect de infrastructură de după Revoluţie, din zona noastră, cu maximă prioritate", a transmis prefectul Cătălin Boboc.

Potrivit unei informări transmise de Instituţia Prefectului - Judeţul Brăila, plăţile către constructor sunt la zi, acesta primind în luna decembrie un avans de execuţie de 256 de milioane de lei şi urmează ca, la rectificarea bugetară, să mai primească 557 de milioane de lei, bani în care sunt incluse sume pentru execuţie, supervizare şi relocarea utilităţilor.

Licitaţia pentru realizarea podului a fost câştigată, în ianuarie 2018, de asocierea Astaldi SpA (Italia) şi IHI Infrastructure Systems CO.Ltd (Japonia), iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, 18 luni fiind alocate pentru proiectare, iar 36 de luni, pentru execuţie.

Pentru acest obiectiv au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 363 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională, bani care vor fi folosiţi atât pentru construirea podului, cât şi pentru realizarea unei reţele de drumuri de 23 km, care vor face legătura cu podul.

Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 m, din care 1.120 m reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 m pe malul dinspre Brăila şi 364 metri pe malul dinspre Tulcea. Lăţimea totală va fi 31 m şi va cuprinde patru benzi de circulaţie a câte 3,50 m lăţime fiecare, patru benzi de încadrare a câte 0,5 m lăţime fiecare, două acostamente de 1,50 m lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 m. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, două benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele urmând să aibă 2,80 m fiecare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299243.41RON
1 ETH = 14607.65RON
1 LTC = 397.85RON
1 XRP = 2.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16971.24 0.14%
BET-BK 3120.46 0.07%
BET-FI 60049.67 -0.72%
BET-NG 1214.79 0.19%
BET-TR 35213.26 0.14%
BET-TRN 34401.64 0.14%
BET-XT 1445.69 0.10%
BET-XT-TR 2965.92 0.10%
BET-XT-TRN 2902.41 0.10%
BETAeRO 1059.84 0.16%
BETPlus 2506.82 0.14%
RTL 37270.19 0.11%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel