Câți aditivi și E-uri conțin cozonacii din comerț

Matei Ion |
Data publicării:

Asociația pentru Protecția Consumatorului a analizat 20 de produse de acest tip de la diverși producători și distribuitori cu privire la umplutură acestora, conținutul de E-uri, de zahăr, sare și valoarea energetică.

Din punct de vedere al aditivilor alimentari, numărul acestora variază între 0 și 9 E-uri. Studiul arată că 75% dintre produse au avut în compoziția lor aditivul alimentar E471, care este un aditiv alimentar sigur, cu rol de agenți de îngroșare, emulgatori, stabilizatori, agenți de aglomerare și antispumanti, iar 35% dintre produse au avut că ingredient E202. "Acest aditiv alimentar se mai numește și "sorbat de potasiu". Doză zilnică admisă pentru consumul uman cumulat de acid sorbic și sarurile sale de potasiu și calciu este de până la 25 mg/kg corp, doză la care nu au fost semnalate efecte secundare. Unele persoane pot prezența reacții alergice la consumul acestuia și nu este permis folosirea să în produse pentru sugari și copii mici", se arată în studiu.

În ceea ce privește valoarea energetică găsită în cozonaci, această variază între 298 și 414,6 kcal/100 grame.
Din punct de vedere al proteinelor, cantitatea cea mai mică este de 5,8 grame/100 grame, iar cantitatea cea mai mare este de 12,3 grame/100 grame.

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie

Studiul InfoCons arată că zahărul este și el prezent în compoziție, cu valori începând de la 18 grame zaharuri (din glucide) /100 de grame, cantitatea cea mai mică, la 30,2 grame zaharuri (din glucide)/100 grame, cantitatea cea mai mare, ceea ce înseamnă că 30% din compoziția unui cozonac poate fi doar zahăr.

Asociația precizează că 30,2 grame de zahăr înseamnă aproape 8 lingurițe de zahăr.

"Pentru prevenirea diabetului și a obezității, organizația Mondială a Sănătății recomandă că zahărul să nu depășească 10% din cantitatea totală de calorii consumate de către o persoană pe zi (aproximativ 50 de grame pentru o dietă de 2.000 kcal)" , spune studiul citat.

În ceea ce privește, cantitatea de sare (sodiu) pe 100 de grame găsită în produse, această variază între 0,1 grame și 0,8 grame/100 de grame.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 423581.03RON
1 ETH = 7993.67RON
1 LTC = 386.90RON
1 XRP = 9.67RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17269.370.66%
BET-BK3219.540.77%
BET-EF940.970.71%
BET-FI61293.160.40%
BET-NG1246.380.89%
BET-TR38081.850.66%
BET-TRN37015.430.66%
BET-XT1480.830.60%
BET-XT-TR3210.070.60%
BET-XT-TRN3126.870.60%
BETAeRO839.990.08%
BETPlus2546.210.63%
RTL38546.800.69%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel