Bursa de la București, în depresie! Majoritatea indicilor, în scădere

Mara Ivan |
Data publicării:

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 37,8 milioane de lei (aproximativ 7,7 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,92%, până la 10.546,34 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere de 0,91%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,79% din valoare, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,25%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,42%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat un minus de 0,82%.

În acelaşi timp, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a înregistrat o scădere de 0,86%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Banca Transilvania, cu 4,5 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de aproape 2,9 milioane de lei, şi de cele ale Nuclearelectrica - 2,3 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile UCM Reşiţa (+14,76%), Altur (+14,29%) şi Artego (+7,89%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Electroargeş (-5,41%), Farmaceutica Remedia (-4,49%) şi Banca Transilvania (-3,68%). 

Citește și Apar două noi tipuri de contracte de muncă

Nicu Marcu, președintele Autorității de Supreveghere Financiară, consideră că Bursa românească trebuie să devină un reper semnificativ al economiei româneşti, un important izvor de finanţare a acesteia şi o platformă de tranzacţionare a pachetelor de acţiuni ale celor mai importante şi atractive companii româneşti.

Conform unui comunicat al instituţiei, "Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Pieţei de Capital 2022 - 2026", un proiect derulat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară în colaborare cu Ministerul Finanţelor, având drept consultant Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), a fost publicată la secţiunea Transparenţă decizională, pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Strategia a avut la bază "Raportul OECD privind piaţa de capital din România" care a propus, în urma unei analize aprofundate a pieţei de capital din România, un set de recomandări care privesc cu precădere îmbunătăţirea cadrului instituţional, juridic şi de reglementare, în vederea valorificării oportunităţilor de dezvoltare a pieţei autohtone.

"Proiectul însumează principii şi măsuri de reglementare pentru stabilirea unui cadru coerent pentru dezvoltarea pieţei de capital şi facilitarea accesului la finanţare pentru toate categoriile de investitori. Subliniez că, pentru atingerea acestui obiectiv, ASF are în vedere identificarea tuturor instrumentelor şi activităţilor care asigură premisele creşterii atractivităţii pieţei de capital din România pentru investitori şi pentru emitenţi. În acord cu recomandările OECD, Autoritatea de Supraveghere Financiară lucrează continuu la îmbunătăţirea cadrului de reglementare, având ca obiectiv simplificarea accesului la piaţă, atât pentru emitenţi cât şi pentru investitori, cu respectarea corespunzătoare a principiilor de transparenţă şi de protecţie a investitorilor pe piaţa de capital. Prin aceasta, ASF doreşte să contribuie la creşterea lichidităţii pieţei de capital prin diversificarea instrumentelor financiare tranzacţionate şi a operaţiunilor derulate în cadrul acesteia. Bursa românească trebuie să devină un reper semnificativ al economiei româneşti, un important izvor de finanţare al acesteia şi o platformă de tranzacţionare a pachetelor de acţiuni ale celor mai importante şi atractive companii româneşti", a declarat preşedintele Autorităţii, Nicu Marcu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 423115.58RON
1 ETH = 8054.84RON
1 LTC = 389.14RON
1 XRP = 9.69RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel