Buget 2021. Elena Cristian: Două întrebări la care premierul Cîțu nu vrea în ruptul capului să răspundă

Dana Mihai |
Data actualizării: | Data publicării:
Elena Cristian, despre declarația lui Florin Cîțu: N-am înțeles de ce a fost aspru criticat. A spus “AVEM”, nu “AVEȚI”
EXCLUSIV
Elena Cristian, despre declarația lui Florin Cîțu: N-am înțeles de ce a fost aspru criticat. A spus “AVEM”, nu “AVEȚI”

Elena Cristian, redactor Șef DCBusiness, revine cu DOUĂ întrebări pentru premierul României, Florin Cîțu, întrebări la care jurnalista este sigură că nu o să primească răspuns.

"Majorarea pensiilor sau mai degrabă nemajorarea pensiilor este subiectul principal de zile bune. De la președinte, până la premier, ministru și corul bocitoarelor habarniste de la PNL, cu toții plâng pe viitorul cadavru al bugetului de stat. Sigur, nu se gândesc nicio clipă să-i aplice vreo schemă de tratament ca să se facă bine. Boală lungă, moarte sigură. Revenind la subiectul zilei: e clar, pensiile nu se măresc, nu se indexează, legea nu se aplică. Se fac noi legi la Sfântu Așteaptă și povestea merge mai departe. Fără să se gândească cineva la cele cinci milioane de pensionari care speră la o viață decentă, după o altă viață de muncă. Revenind acum la premierul României, vreau să-i adresez două întrebări. Sunt sigură că NU va răspunde, dar să fie aici.", a declarat Elena Cristian.

Turcan, despre PENSII: Creşterea pensiilor cu 40% este o ILUZIE

"1. În 2020, era ministru de Finanțe. Știa ce urmează, știa cum arată veniturile bugetare și economia României. De ce a mințit în campanie electorală cu privirea la majorarea pensiilor?

2. Este premierul care a îndatorat cel mai mult România. A luat de la bănci cu ambele mâini. a fost economist șef la o bancă mare. De ce personal s-a împrumutat de la ”persoane fizice”?"

Jurnalista speră că o să primească totuși un răspuns de la colegii dânsului, iar cu această ocazie mai adaugă 2 întrebări BONUS.

"În speranța unui râspuns, măcar prin intermediul bocitoarelor care apar la tv zilnic, mai am două întrebări bonus:

1. Când vom a avea un ministru de Finanțe?

2. Doamna Turcan, ministru Muncii, este aceeași Doamna Turcan, vicepremier anul trecut? Că nu-i recunosc deloc discursul, fizic parcă seamănă.", a mai adăugat Elena Cristian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0552
Diferența 0.0013
Zi precendentă 5.0539
USD
Azi 4.3437
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3437
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0552 RON
USD flag1 USD = 4.3437 RON
GBP flag1 GBP = 5.8533 RON
CHF flag1 CHF = 5.3905 RON
AUD flag1 AUD = 2.8166 RON
DKK flag1 DKK = 0.6772 RON
CAD flag1 CAD = 3.1368 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0294 RON
NOK flag1 NOK = 0.4272 RON
SEK flag1 SEK = 0.4527 RON
XAU flag1 XAU = 470.7734 RON
Monede Crypto
1 BTC = 483446.08RON
1 ETH = 19992.05RON
1 LTC = 493.57RON
1 XRP = 13.06RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20630.22-0.87%
BET-BK3969.85-0.53%
BET-EF1118.54-0.88%
BET-FI71208.430.42%
BET-NG1506.16-0.82%
BET-TR47869.22-0.87%
BET-TRN46283.64-0.87%
BET-XT1766.53-0.70%
BET-XT-TR4013.25-0.71%
BET-XT-TRN3890.24-0.71%
BETAeRO955.000.27%
BETPlus3023.64-0.85%
RTL46071.05-0.93%

Opinii

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Adrian Negrescu: Pilonul II de pensii, un fel de ajutor de înmormântare

- Pilonul II, „bani de buzunar” sau „ajutor de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel