Bilanț COVID-19. Un singur RECORD, dar cifre INTERESANTE

DCBusiness Team |
Data publicării:
La numărul de cazuri parcă am fi pe un platou
La numărul de cazuri parcă am fi pe un platou

Într-adevăr, un singur record, cel din secțiile secțiile de ATI, unde numărul pacienților este de 1.434, față de 1.412 din bilanțul emis pe 31 martie. Celelalte cifre sunt fie în ușoară scădere, precum rata de incidență din București, care a ajuns la 7,06, comparativ cu 7,08 din ziua anterioară. În ceea ce privește numărul de cazuri noi, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.156 de noi infectări cu SARS-CoV-2. 

Până astăzi, 23.674 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 31.03.2021 (10:00) – 01.04.2021 (10:00) au fost raportate 136 de decese (76 bărbați și 60 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 18 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani.

Citește și Bilanț COVID-19. Tot mai mulți pacienți la ATI! Peste 40.000 de teste

122 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.252. Dintre acestea, 1.434 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.744.605 teste RT-PCR și 615.745 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 29.901 teste RT-PCR (18.430 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.471 la cerere) și 12.081 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 68.893 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.288 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.147 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 108 persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 20-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298023.01RON
1 ETH = 14297.47RON
1 LTC = 386.33RON
1 XRP = 2.42RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel