BCE a majorat dobânda cheie. Elena Cristian, despre creditele în euro: Va fi o povară greu de suportat

DCBusiness Team |
Data publicării:
Elena Cristian
Elena Cristian

Conform previziunilor, Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat, joi, dobânda de referinţă cu 50 puncte de bază în pofida turbulențelor generate pe piețele financiare de falimentul băncii americane Silicon Valley, dar și de problemele de la Credit Suisse.

Elena Cristian, analist DCBusiness, a explicat ce înseamnă decizia BCE pentru românii care au credite în euro. 

”Înseamnă o creștere. Banca Centrală Europeană a ținut dobânda negativă, mă refer la dobânda de referință, timp de 10 ani. Un deceniu, dobânda BCE a fost cu minus. Din fericire pentru România, noi avem puține credite în euro, ponderea fiind creșterea creditelor în lei, raportul fiind de 75% la 25% din total creditare, înseamnă o marjă a băncii plus acest EUROBOR. Cu cât indicele EURIBOR crește de la lună la lună, și a crescut foarte mult în ultimele șase luni, cu atât ratele cresc, așa cum se întâmplă și cu ROBOR-ul”, a declarat Elena Cristian la postul de televiziune România TV. 

Depinde și de curs

Analistul a precizat că, ”dacă până acum creșteau doar ratele la creditele în lei, nu și la depozite la fel de mult, acum cresc și ratele la dobânzile în euro. Iar acest lucru este mult mai împovărător. De ce? Pentru că depinde și de curs. În cazul în care cursul nu este stabil, o creștere de curs înseamnă un cost mai mare pentru cel care plătește, pentru că nu suntem plătiți în euro, nu suntem în zona euro, nu se iau salarii în euro, deci trebuie să cumperi euro, să cumperi valută pentru a-ți plăti rata. Odată cu majorarea dobânzii, și costurile sunt mult mai mari pe creditele în valută decât pe creditele în lei în acest moment. Deocamdată nu știm până unde va merge BCE-ul cu această creștere a dobânzii de referință, dar dacă ne luăm după modelul românesc, după modelul BNR, care a crescut într-un an aproape la fiecare ședință de politică monetară, ducând la dublarea, practic, a creditelor în decurs de un an, acest lucru ar însemna o povară greu de suportat”, a subliniat Elena Cristian. 

Citește și  BCE a majorat cu 50 de puncte cele trei rate cheie ale dobânzii

Prin urmare, Consiliul guvernatorilor a decis astăzi (16 martie a.c.) să majoreze cu 50 de puncte de bază cele trei rate cheie ale dobânzii BCE, în conformitate cu hotărârea sa de a asigura revenirea la timp a inflației la ținta pe termen mediu de 2%. Nivelul ridicat de incertitudine consolidează importanța unei abordări dependente de date în ceea ce privește deciziile Consiliului guvernatorilor referitoare la ratele de politică monetară, care vor fi determinate de evaluarea perspectivelor inflației în funcție de datele economice și financiare primite, de dinamica inflației subiacente și de puterea de transmitere a politicii monetare....

Citește și Christine Lagarde (BCE): Trebuie redus „rapid” ajutorul bugetar pentru energie

„Este important să începem rapid să reducem aceste măsuri într-un mod concertat”, în timp ce „prețurile energiei sunt în scădere”, pentru a evita o „creștere a presiunilor inflaționiste pe termen mediu”, a declarat ea, joi, în urma șefinței de politică monetară a BCE, în cadrul căreia s-a decis o nouă majorare cu 50 puncte de bază a dobânzii de referință.

Comentând, pe de altă parte, deciziile instituției pe care o conduce, Lagarde a ținut să sublinieze că „nu există niciun compromis între prețuri și stabilitatea financiară. BCE rămâne ferm determinată să lupte împotriva inflației”, a precizat Lagarde, adăugând că „sectorul bancar se afla într-o situație mult mai puternică decât în ​​2008”. O precizare menită să calmeze spiritele pe piețele financiare pe fondul problemelor cu care se confruntă banca elvețiană Credit Suisse, despre care unii analiști consideră că se află la un pas de faliment. ... 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 293908.70RON
1 ETH = 14464.27RON
1 LTC = 383.57RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16971.24 0.14%
BET-BK 3120.46 0.07%
BET-FI 60049.67 -0.72%
BET-NG 1214.79 0.19%
BET-TR 35213.26 0.14%
BET-TRN 34401.64 0.14%
BET-XT 1445.69 0.10%
BET-XT-TR 2965.92 0.10%
BET-XT-TRN 2902.41 0.10%
BETAeRO 1060.78 0.25%
BETPlus 2506.82 0.14%
RTL 37270.19 0.11%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel