Atenționare ANM. Se SCHIMBĂ vremea. Va fi URÂT

DCBusiness Team |
Data publicării:
În majoritatea regiunilor țării
În majoritatea regiunilor țării

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de precipitaţii în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, valabilă până duminică dimineaţa în majoritatea regiunilor.

Conform prognozei, în intervalul 5 februarie, ora 16:00 - 7 februarie, ora 10:00, în nordul şi centrul Moldovei, precum şi în zona montană limitrofă va ninge, dar vor fi şi perioade în care se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ploaie şi se va depune polei.

Ninsorile vor fi în general moderate cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 10 - 15 litri/mp.

Citește și COVID-19. Experții israelieni au găsit LEACUL! Un nou MEDICAMENT

În aceste zone, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât temperaturile maxime vor fi negative şi se vor situa sub mediile climatologic specifice perioadei.

Meteorologii precizează că, duminică, 7 februarie, şi în noaptea de duminică spre luni (7/8 februarie), vântul se va intensifica în toate zonele montane şi va sufla cu rafale de peste 80 - 90 km/h, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0974
Diferența 0.0018
Zi precendentă 5.0956
USD
Azi 4.3327
Diferența 0.0111
Zi precendentă 4.3216
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0974 RON
USD flag1 USD = 4.3327 RON
GBP flag1 GBP = 5.8393 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0579 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1659 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4523 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 700.9567 RON
Monede Crypto
1 BTC = 293910.18RON
1 ETH = 8504.01RON
1 LTC = 237.82RON
1 XRP = 6.15RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET29193.910.74%
BET-BK5810.970.76%
BET-EF1573.930.77%
BET-FI111563.050.74%
BET-NG2101.590.71%
BET-TR68364.980.74%
BET-TRN66038.860.74%
BET-XT2532.540.79%
BET-XT-TR5797.400.79%
BET-XT-TRN5615.380.79%
BETAeRO1029.590.54%
BETPlus4227.020.73%
RTL65652.190.70%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel