Asta da nenorocire pentru ruși! Restaurantele nu mai au ce turna în pahare

Simona Haiduc |
Data publicării:
O veste cu adevărat dureroasă. Poate o să-i trezească la realitate pe ruși
O veste cu adevărat dureroasă. Poate o să-i trezească la realitate pe ruși

Nu prea știm ce se întâmplă în Rusia, ce spun concetățenii lui Putin despre războiul pe care președintele lor l-a pornit în Ucraina. În orice caz, presa locală nu scrie nimic pe această temă, nu dezvăluie care este părerea reală a rușilor despre ceea ce se întâmplă în țara vecină. În schimb, scrie despre nenororicirile care s-au abătut asupra lor pe fondul sancțiunilor internaționale.

Iar una dintre aceste nenorociri o constituie reducerea drastică a stocului de alcool importat de restaurantele din Rusia. Ceea ce au cumpărat în timpul iernii, înainte de invazie, scade văzând cu ochii, astfel că în două-trei luni patronii de localuri nu vor mai avea ce turna în paharele clienților lor. 

Să nu credeți că este concluzia unei investigații de presă. Nu, anunțul și, totodată, avertismentul a fost lansat de o persoană cât se poate de oficială: Serghei Mironov care, la ei acolo, îndeplinește funcția de ombudsman în domeniul restaurantelor. 

El a fost cel care a atras atenția că stocul de alcool importat în restaurantele rusești ajunge până cel târziu la toamnă, iar lipsa băuturilor alcoolice tari - rom, whisky și vermut - este deosebit de acută. 

"Aproape că nu mai există băuturi alcoolice tari în depozite. Acesta este disponibil doar în restaurantele care l-au procurat în prealabil. Există deja întreruperi și probleme", a declarat el, citat de RIA Novosti. Mironov a explicat că această situația s-a creat datorează faptului că băuturile spirtoase nu erau furnizate de firme mici, intermediari, ci de marii producătorii, de companiile mamă - Diageo, Brown-Forman, Pernod Ricard, Bacardi Martini și alții.

"Acești jucători mari erau prezenți pe piața noastră și vindeau alcool prin intermediul unor distribuitori precum AST. În acest moment, au oprit livrările. Acum, depozitele în care au mai rămas câteva loturi sunt revândute. Alcoolul se epuizează rapid și nimeni nu știe când va se vor putea relua achizițiile și de la cine vom mai putea cumpăra”, a adăugat ombudsmanul.

Citește și Sancţiunile impuse Rusiei, necaz pentru unii ruşi, oportunitate pentru alţii

Potrivit acestuia, pentru a compensa volumul de alcool importat în Rusia, este nevoie de o rută ocolitoare pentru livrarea acestuia prin țări terțe, precum și de reguli și reglementări stricte. "Dacă vrem ca băuturile tari să reintre pe piață, ar fi nevoie de câteva modificări legislative, pentru că, în caz contrar, se va ajunge la alcoolul "îmbuteliat prin garaje sau cine știe ce spații insalubre. Iar din experiența noastră știm că nimeni nu are nevoie de așa ceva", a spus el.

"Desigur, putem importa un brandy armean prietenos, dar whisky prietenos, rom prietenos, lichior sau vermut nu vom aduce direct", a adăugat Mironov. "Există, este adevărat și "rom rusesc", "whisky rusesc", "tequila rusă", care toate sunt fabricate pe bază de alcool din import. Acesta este și motivul pentru care nu pot fi consumate decât sub formă de amestec", a precizat el.

Ombudsmanul a declarat că situația este diferită în cazul vinului. "În cazul vinului, nu există mari impedimente, sunt zeci și zeci de firme care furnizează vin din Europa. Sunt mici întreprinzători, care caută acum soluții alternative prin Armenia, China, Kazahstan. Avem un flux de vin, dar acesta se vinde de două sau trei ori mai mult decât cel de import. Există o epuizare treptată a capacității de stocare", a spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299671.69RON
1 ETH = 8726.32RON
1 LTC = 237.11RON
1 XRP = 6.60RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel