Anunțul săptămânii: Pensiile nu vor putea fi mai mari decât salariul

Mara Ivan |
Data publicării:
În privința pensiilor militare, lucrurile sunt clare
În privința pensiilor militare, lucrurile sunt clare

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că, potrivit ordonanţei asumate de Guvern, se vor realiza corecţii de disciplină financiară, astfel încât pensiile să nu fie mai mari decât salariul.

"Este foarte clar că trebuie să ne asumăm ca prin această ordonanţă să producem acele corecţii de disciplină financiară, astfel încât pensiile să nu fie mai mari decât salariul, iar inclusiv partea de criteriu de vârstă care a produs o anumită temere în sistem este una care se va produce într-o abordare graduală, fără să existe o decizie abruptă în acest sens. Ca atare, fiecare dintre noi, când ajungem la o anumită vârstă, indiferent unde ne desfăşurăm activitatea, ajungem la un anumit nivel de înţelepciune profesională şi atunci avem această datorie, cel puţin de conştiinţă personală, astfel încât să dăm înapoi unui sistem care ne-a format şi de la care am beneficiat de tot ceea ce am realizat în viaţă minimum de cunoştinţe profesionale. Şi chestiunea aceasta este foarte simplă într-un sistem, indiferent că este civil sau militar, pentru că trebuie să lăsăm după noi o moştenire. Moştenirea nu poţi s-o laşi decât împărtăşind cu cei care fac parte din generaţia care urmează să ne ia locul mâine sau poimâine", a spus premierul, în cadrul unei conferinţe de presă.

Pensiile militare: ”Zvonurile” au făcut mult rău

El a subliniat că Banca Mondială propune Guvernului să păstreze pensiile militare în forma actuală şi că doreşte să reitereze acest mesaj, deoarece "zvonurile" au produs "o serie întreagă de atitudini şi decizii" care nu sunt potrivite cu realitatea.

"Ieri, la Ministerul Apărării Naţionale, la învestirea domnului ministru, am simţit nevoia să comunic cu militarii prezenţi în sală, pentru că au nevoie de acest mesaj. Vedeţi, toate aceste zvonuri se duc şi produc o serie întreagă de atitudini şi decizii care nu sunt tocmai potrivite cu realitatea şi am vrut să combatem aceste zvonuri, pentru că, dincolo de orice, este vorba de o decizie politică în conformitate cu contextul actual şi sunt argumente, nu numai ale noastre, sunt argumente, inclusiv ale studiului Băncii Mondiale prin care păstrează pensiile militare în actuala structură. Cred că acelaşi lucru trebuie spus şi pentru personalul din Ministerul Justiţiei", menţionat Nicolae Ciucă. 

Citește și Dosar de pensie. Angajații cu un punctaj mai mare pentru stabilirea pensiei

Trebuie subliniat un aspect esențial, și anume că o contribuție mai mare la pensie nu înseamnă că acești salariați vor acumula o vechime mai mare în muncă. Cu toate acestea....

Iată care sunt avantajele

În primul rând, stagiul de cotizare la sistemul de pensii publice reprezintă perioada de timp pentru care s-au datorat contribuțiile de pensie, perioadă de timp care este egală cu zilele, lunile și anii în care s-au plătit aceste sume, indiferent de numărul de ore trecute în contractul de muncă, 1, 2, 4 sau 8 ore pe zi. Astfel, în privința vechimii în muncă un contract de muncă de 4 ore este egal cu unul de opt ore, potrivit prevederilor Legii 263/2010.

În al doilea rând, majorarea contribuției la pensie pentru anumiți salariați - deoarece vor exista o serie de excepții de la această nouă regulă - va avea un impact pozitiv asupra drepturilor de pensie. De exemplu, față de valoarea actuală ... Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9758
Diferența -0.0006
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.6712
Diferența 0.0025
Zi precendentă 4.6687
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 23-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9758 RON
USD flag1 USD = 4.6712 RON
GBP flag1 GBP = 5.7677 RON
CHF flag1 CHF = 5.1247 RON
AUD flag1 AUD = 3.0068 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.4040 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 354.4765 RON
Monede Crypto
1 BTC = 309438.18RON
1 ETH = 14807.14RON
1 LTC = 395.28RON
1 XRP = 2.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16886.75 0.04%
BET-BK 3105.44 -0.03%
BET-FI 59745.16 -0.60%
BET-NG 1202.95 0.05%
BET-TR 35037.97 0.04%
BET-TRN 34230.38 0.04%
BET-XT 1437.46 -0.04%
BET-XT-TR 2949.03 -0.04%
BET-XT-TRN 2885.89 -0.04%
BETAeRO 1058.27 0.04%
BETPlus 2495.62 0.02%
RTL 37078.85 0.06%

Comunicate de presa

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com
Mircea Tomescu, CMO eMAG  Romania, Bulgaria, Ungaria

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel