Angela Merkel, furioasă foc! Este o atitudine ”devastatoare”

Mara Ivan |
Data publicării:
Așa nu se mai poate
Așa nu se mai poate

Unii oameni sunt hotărâţi să facă breşe în regulile privind combaterea coronavirusului în Germania în încercarea de a le ocoli, a declarat marţi cancelarul Angela Merkel, adăugând că un astfel de comportament este "devastator", relatează DPA.

Unii se simt consolaţi cu faptul că virusul reprezintă un risc în special pentru persoanele în vârstă, a spus Merkel la un forum online cu studenţii.

"Însă e o diferenţă dacă părinţii mei mor la 80 de ani sau la 90 de ani", a adăugat ea. "Valul al doilea al pandemiilor este deseori cel mai periculos", a mai atras atenţia Merkel. Ea a cerut populaţiei să ia în serios situaţia actuală.

Germania a înregistrat marţi 14.432 noi infectări cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, în timp ce numărul deceselor pentru o singură zi a urcat la 500, al treilea cel mai ridicat bilanţ de la începutul pandemiei.

Citește și Vaccinul Pfizer/BioNTech. Europenii NU mai au răbdare. Ce fac

Potrivit datelor Institutului Robert Koch (RKI) actualizate luni la miezul nopţii, numărul total al cazurilor de COVID-19 a ajuns la 1.351.510, iar cel al deceselor, la 22.475.

Germania a decis recent să impună un lockdown naţional după intensificarea celui de-al doilea val al pandemiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0894
Diferența 0.0003
Zi precendentă 5.0891
USD
Azi 4.3816
Diferența 0.0076
Zi precendentă 4.374
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0894 RON
USD flag1 USD = 4.3816 RON
GBP flag1 GBP = 5.8745 RON
CHF flag1 CHF = 5.4663 RON
AUD flag1 AUD = 2.9395 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1539 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4347 RON
SEK flag1 SEK = 0.4753 RON
XAU flag1 XAU = 648.8063 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413734.18RON
1 ETH = 14267.05RON
1 LTC = 323.17RON
1 XRP = 8.95RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27375.081.03%
BET-BK5434.981.50%
BET-EF1485.020.75%
BET-FI100977.432.90%
BET-NG2015.731.03%
BET-TR64105.751.03%
BET-TRN61924.561.03%
BET-XT2361.151.15%
BET-XT-TR5405.071.15%
BET-XT-TRN5235.351.15%
BETAeRO982.230.23%
BETPlus3971.281.03%
RTL61714.311.02%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel