Angajații acestei bănci pot lucra de acasă două zile pe săptămână

Matei Ion |
Data publicării:

Grupul bancar italian UniCredit SpA intenţionează să permită personalului din afara sucursalelor să lucreze de acasă până la 40% din programul de lucru, după ce aranjamentele privind munca post-pandemie vor fi finalizate, transmite Bloomberg.

"Vom demara o revenire graduală la birou începând din luna septembrie iar în trimestrul al patrulea vom demara un program pilot care va permite un sistem de lucru hibrid începând de anul viitor", a declarat directorul operaţional de la UniCredit, Ranieri de Marchis. Acesta a adăugat că grupul italian lucrează la un plan care va oferi personalului administrativ şi angajaţilor de la sediul central posibilitatea de a lucra de acasă timp de două zile pe săptămână, în timp ce personalul din sucursale ar putea lucra de acasă o zi pe săptămână. Varianta finală a aranjamentelor va depinde de modul cum va evolua pandemie şi de condiţiile specifice fiecărei ţări.

UniCredit se alătură astfel unui număr din ce în ce mai mare de bănci care recunosc că angajaţii vor un nou nivel de flexibilitate cu privire la condiţiile de muncă. Recent, Deutsche Bank AG şi Citigroup Inc. au anunţat programe privind revenirea la munca de la birou dar care includ şi zile în care se poate munci de acasă. Cu toate acestea unele bănci de investiţii, precum Goldman Sachs Group Inc , insistă pentru o revenire completă a angajaţilor la birou.

Proiectul UniCredit de muncă de acasă vizează mai ales echipele care se ocupă de resurse umane, IT şi imobiliare. Intenţia este reconfigurarea spaţiilor de birouri astfel încât să corespunde cu noul model de lucru, ceea ce va însemna un număr mai mic de birouri dar mai mult spaţiu pentru fiecare persoană şi noi spaţii comune, a spus Ranieri de Marchis.

"Acest proiect nu are în vedere realizarea de economii sau reducerea proprietăţilor. Obiectivul nostru este acela de a crea un nou model sustenabil de muncă. La final dacă vom vedea că este nevoie de mai mult spaţiu, vom reevalua programul", a adăugat Ranieri de Marchis.

BNR: Creditele, afectate de agenda schimbărilor climatice

Chiar dacă sistemul de muncă de acasă va fi unul voluntar, implementarea sa va fi decisă de manageri în funcţie de nevoile băncii. Ţinta de flexibilitate este ca munca de acasă să reprezinte până la 40% din program, însă deciziile vor fi luate de la caz la caz, a mai spus de Marchis.

Recent, grupul bancar elveţian UBS Group AG a anunţat că va permite ca două treimi din angajaţii săi să combine lucrul de la birou cu munca de acasă iar Deutsche Bank a spus că lucrează la un program care va permite personalului să lucreze de acasă timp de până la trei zile pe săptămână.

În cazul UniCredit, noul sistem este motivat şi de dorinţa de a atrage potenţiali recruţi, spune Ranieri de Marchis. "Asta reflectă dorinţa noastră de a fi un angajator preferat. Flexibilitate cu privire la în modul în care sunt îndeplinite sarcinile este ceva ce dorim să continuăm să explorăm pentru a vedea ce se potriveşte cel mai bine clienţilor, angajaţilor şi structuri noastre organizaţionale", a spus de Marchis.

UniCredit are sediul central la Milano, centrul unei provincii care anul trecut a fost epicentrul pandemiei de Covid-19 în Italia. În medie, aproximativ 25% din personalul UniCredit merge în prezent la birou, iar gradul maxim de ocupare a fost stabilit la 50%. Grupul bancar italian are divizii în Germania, Austria şi Europa de Est, inclusiv în România.

"Pandemia a schimbat obiceiurile noastre cu privire la modul de lucru. În general, dacă în trecut flexibilitatea era ceva stigmatizat, este posibil ca în viitor să devină noua normalitate", a spus Ranieri de Marchis.

În România, grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 20-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 301757.74RON
1 ETH = 14459.76RON
1 LTC = 390.63RON
1 XRP = 2.43RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel