DCBusiness Articole recomandate Rusia interzice exporturile de benzină începând de vineri

Rusia interzice exporturile de benzină începând de vineri

La benzinărie / FOTO: Freepik
O decizie care, teoretic vorbind, ar putea antrena o creștere ușoare a prețurilor la carburanți în Europa. 

Guvernul rus a explicat că prin această se dorește „stabilizarea” prețurilor la pompă pe piața internă. Perfect posibil, dar că măsura are și un iz electoral, având în vedere că vine în ajunul alegerilor prezidențiale de la jumătatea lunii martie, unde principalul candidat este, desigur, veșnicul Vladimir Putin. 

”Începând cu 1 martie, guvernul introduce o interdicție temporară la exporturile de benzină”, a anunțat Executivul rus. În comunicatul publicat în acest sens se precizează că respectiva măsură va funcționa pe o perioadă de șase luni, adică până la 31 august. Și are menirea de a „menținere o situație stabilă pe piața carburanților în perioada de creștere a cererii legate de lucrările de primăvară”, a justificat guvernul. 

Reducere financiară

Interdicția nu va viza însă „livrările efectuate în cadrul acordurilor internaționale interguvernamentale, inclusiv acordurilor cu statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice” – Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Armenia –, a precizat guvernul. Miercuri, viceprim-ministrul rus pentru Energie, Alexander Novak, a anticipat anunțul oficial și a explicat: „Când piața este saturată, în surplus, în mod firesc, atunci vor fi luate măsuri pentru ridicarea interdicției”.

Rusia a pus deja în aplicare o astfel de măsură în toamna lui 2023, în fața creșterii prețurilor la pompă, un fenomen care macină tot mai mult puterea de cumpărare a rușilor deja afectați de slăbirea rublei din cauza sancțiunilor. În 2023, Rusia a produs 43,9 milioane de tone de benzină, potrivit cifrelor oficiale.

Profitul financiar din vânzarea de hidrocarburi este esențial pentru Moscova într-un moment în care economia ei este concentrată pe efortul de război pentru a sprijini ofensiva militară din Ucraina. Cu toate acestea, în ultimele luni, armata ucraineană a lovit mai multe depozite de petrol rusești folosind drone explozive, privând forțele Moscovei de resurse importante.

Articole recomandate Vezi toate articolele