Pleacă Dacia din România? Analiza lui Dumitru Chisăliță privind uzina Mioveni

Dacia nu se pregătește să închidă imediat uzina de la Mioveni, însă România riscă să piardă treptat volume de producție, versiuni ale unor modele și, mai ales, alocarea viitoarei generații Duster. Acesta este adevăratul pericol pentru economia românească, avertizează Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI).

Într-o analiză privind impactul unei eventuale plecări a Dacia, Chisăliță arată că declarațiile reprezentanților Dacia–Renault trebuie privite inclusiv ca o formă de presiune în negocierile cu statul român.

Companiile mari încearcă în mod firesc să obțină condiții cât mai avantajoase în țările în care activează: taxe mai mici, energie mai ieftină, infrastructură mai bună, ajutoare de stat și reguli predictibile. Amenințarea cu reducerea investițiilor sau cu relocarea producției este unul dintre cele mai puternice instrumente folosite în astfel de negocieri.

Statul român nu ar trebui însă nici să intre în panică și să accepte orice solicitare, nici să pornească de la premisa că Dacia nu va putea pleca niciodată.

„Dacia nu este pe punctul de a închide uzina de la Mioveni, dar România poate pierde treptat volume de producție, versiuni ale unor modele și, mai ales, alocarea viitoarei generații Duster. Acesta este pericolul adevărat”, este concluzia principală a analizei AEI.

Dacia nu trebuie să închidă fabrica pentru a începe retragerea

În prezent nu există un anunț oficial privind închiderea uzinei de la Mioveni. Actuala generație Duster a fost lansată industrial la sfârșitul anului 2023, iar Bigster este produs la Mioveni din 2025.

Investițiile deja realizate, echipamentele, rețeaua locală de furnizori și succesul comercial al modelelor fac improbabilă o retragere imediată.

Închiderea unei fabrici auto nu începe însă neapărat printr-un anunț spectaculos. O retragere poate fi făcută gradual, prin reducerea numărului de schimburi, scăderea comenzilor către furnizori, transferarea unor versiuni în alte țări sau diminuarea investițiilor.

Un alt semnal important ar putea fi restrângerea activităților de cercetare și inginerie. Etapa decisivă ar fi nealocarea la Mioveni a modelului care va înlocui actuala generație Duster.

Prin urmare, întrebarea esențială nu este dacă Dacia pleacă mâine din România, ci dacă următorul Duster, viitoarea platformă și noile tehnologii ale grupului vor mai fi produse aici.

AEI: Risc de 35% ca succesorul Duster să fie mutat sau împărțit cu altă uzină

Analiza AEI estimează o probabilitate de aproximativ 55% pentru scenariul în care actuala generație de automobile rămâne la Mioveni, iar succesorul Duster este produs cel puțin parțial în România.

Scenariul negativ, în care producția viitoarei generații ar fi împărțită cu o altă uzină sau mutată, primește o probabilitate analitică de aproximativ 35%.

O retragere accelerată, care s-ar produce până în perioada 2028–2029, este estimată la aproximativ 10%.

Dumitru Chisăliță subliniază că aceste procente nu reprezintă prognoze sau informații furnizate de Renault, ci evaluări orientative ale riscului, realizate pe baza condițiilor economice și industriale existente.

Mioveni ar avea un dezavantaj de până la 378 de euro pe mașină

Problemele semnalate de reprezentanții Dacia nu sunt inventate, potrivit președintelui AEI. Uzina de la Mioveni se confruntă cu majorarea costului muncii, energia scumpă, fiscalitatea schimbătoare, infrastructura incompletă și creșterea riscului economic asociat României.

În comparație cu uzina Renault de la Bursa, Turcia, fabrica de la Mioveni ar avea un dezavantaj brut estimat la 318–378 de euro pentru fiecare automobil produs. Diferența ar proveni în principal din costul muncii și prețul electricității. Gazele naturale și motorina ar avea o contribuție mult mai redusă.

Pentru o mașină livrată în Germania, avantajul României legat de apropierea de piața europeană reduce diferența netă la aproximativ 200–250 de euro pe automobil.

Aceste cifre sunt estimări standardizate și nu reprezintă costurile confidențiale ale grupului Renault. Ele arată însă că Mioveni se confruntă cu un dezavantaj real, chiar dacă acesta nu este suficient, de unul singur, pentru a determina plecarea companiei.

România păstrează și atuuri importante: accesul direct la piața unică europeană, proximitatea față de clienți, furnizori maturi, personal calificat, capacități de inginerie și investiții deja realizate și amortizate cel puțin parțial.

Anii în care s-ar putea decide viitorul uzinei

Perioada critică va fi 2027–2029, consideră Dumitru Chisăliță. Atunci ar putea fi luate deciziile privind viitoarea platformă, furnizorii și fabrica în care va fi produs succesorul actualului Duster.

Chiar dacă o eventuală închidere fizică s-ar produce abia în 2030 sau 2031, decizia industrială ar putea fi luată cu doi sau trei ani mai devreme.

Printre semnalele care ar trebui urmărite se numără:

• reducerea investițiilor la Mioveni;
• scăderea volumelor și eliminarea unor schimburi;
• transferarea unor versiuni sau echipamente către fabrica din Bursa;
• selectarea furnizorilor turci pentru viitoarea generație de automobile;
• reducerea activităților de cercetare și inginerie din România;
• absența alocării unui nou model după Bigster;
• direcționarea investițiilor în electrificare exclusiv către alte uzine.

Dacă mai multe asemenea indicii apar simultan, avertismentul privind relocarea nu mai poate fi considerat doar o tactică de negociere, ci începutul unei retrageri graduale.

Până la 90.000 de locuri de muncă ar deveni vulnerabile

O retragere completă a Dacia ar avea efecte majore asupra economiei românești, potrivit estimărilor AEI.

România ar putea pierde anual aproximativ 5–5,5 miliarde de euro din exporturile brute. Balanța comercială s-ar putea deteriora cu 2,5–3,5 miliarde de euro, iar pierderea directă și indirectă de valoare adăugată și produs intern brut ar putea ajunge la 2,5–4 miliarde de euro pe an.

Între 55.000 și 90.000 de locuri de muncă ar deveni vulnerabile. Estimarea nu îi include doar pe angajații uzinei de la Mioveni, ci și pe cei ai furnizorilor, transportatorilor și companiilor de servicii dependente de industria auto.

O retragere până în 2029 ar produce un șoc abrupt. Furnizorii ar avea puțin timp pentru a găsi alți clienți, iar mii de salariați ar putea intra simultan pe piața muncii. Județul Argeș ar risca astfel o recesiune regională severă.

Pentru perioada 2029–2035, pierderea cumulată de PIB este estimată de AEI la 17–28 de miliarde de euro.

O retragere în 2031 nu ar fi mai puțin gravă în final, dar ar acorda României doi ani suplimentari pentru atragerea unor investiții, recalificarea angajaților și reconversia furnizorilor. Timpul ar fi însă util numai dacă pregătirile ar începe înaintea unui eventual anunț de închidere.

Ce ar însemna plecarea Dacia pentru o familie din România

În cazul unei familii din Mioveni în care unul dintre membri lucrează la Dacia sau la un furnizor, dispariția uzinei ar putea provoca pierderea principalului venit, estimat în analiză la 70.000–100.000 de lei pe an.

Consecințele ar putea include dificultăți la plata ratelor și facturilor, reducerea drastică a consumului și nevoia mutării în altă localitate. Valoarea locuințelor din zonă ar putea scădea, afacerile locale ar pierde clienți, iar bugetele administrațiilor locale ar fi afectate.

Efectele s-ar resimți însă și în regiunile fără o legătură directă cu industria auto.

Pentru o familie din Vaslui, de exemplu, impactul ar putea apărea prin deprecierea leului, creșterea prețurilor și a dobânzilor, taxe mai mari, investiții publice amânate și deteriorarea serviciilor publice. Într-un scenariu economic nefavorabil, AEI estimează un cost indirect de aproximativ 800–2.500 de lei pe an pentru o asemenea familie.

La Mioveni, plecarea Dacia ar deveni o dramă personală și regională. În restul țării, pierderea ar fi mai puțin vizibilă, dar ar fi plătită treptat prin scumpirea vieții și reducerea resurselor statului.

Ce ar trebui să facă Guvernul

Dumitru Chisăliță avertizează că România nu trebuie să răspundă nici prin subvenții nelimitate, nici printr-o atitudine ostilă față de companie.

Guvernul ar trebui să poarte un dialog confidențial și documentat cu grupul Renault privind alocările industriale pentru perioada 2027–2031. În același timp, ar fi necesar un audit independent care să compare uzinele de la Mioveni și Bursa în privința energiei, costurilor cu forța de muncă, fiscalității, logisticii și productivității.

Printre măsurile propuse se află:

• creșterea predictibilității fiscale și introducerea unor perioade rezonabile de tranziție;
• asigurarea unor contracte competitive de energie pe termen lung;
• finalizarea infrastructurii rutiere și feroviare;
• condiționarea ajutoarelor de stat de investiții, volume de producție și locuri de muncă;
• păstrarea activităților de cercetare și inginerie în România;
• dezvoltarea producției de baterii, componente hibride și electronică de putere;
• reducerea dependenței furnizorilor locali de un singur producător;
• pregătirea unui plan de reconversie economică pentru județul Argeș.

Concluzia președintelui AEI este că Dacia nu pleacă mâine, dar nici nu este condamnată să rămână pentru totdeauna. Amenințarea conține o componentă de negociere corporativă, însă în spatele ei se află probleme reale de competitivitate.

România nu trebuie să plătească oricât pentru păstrarea Dacia, susține Chisăliță. Statul trebuie să creeze condițiile în care Renault să considere mai profitabilă continuarea investițiilor la Mioveni decât mutarea viitorului Duster într-o altă țară.