Amenzi URIAȘE și pierderea certificatului de înmatriculare pentru aceste mașini

Matei Ion |
Data publicării:
Mașinile acestea au fost luate la control
Mașinile acestea au fost luate la control

Polițiștii rutieri, poliția locală cât și Registrul Auto Român au demarat acțiuni pentru depistarea unor șoferi cu mașini care nu sunt conforme cu cerințele legale.

Este vorba despre mașinile zgomotoase. Astfel polițiștii locali din Timișoara, împreună cu jandarmii, au aplicat 26 de sancțiuni în valoare de peste 16.000 de lei societăților care au organizat evenimente la care muzica a fost prea tare și pasionaților de drifturi, care tulbură liniștea pe timpul nopții, în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurată în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Misiunea a vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale de încălcare a normelor de conviețuire socială, a faptelor de tulburare, fără drept, a liniștii locuitorilor, dar și pentru prevenirea și combaterea poluării fonice prin folosirea autovehiculelor cu turarea motoarelor acestora și efectuarea de manevre prin derapaje, întoarceri bruște pe loc, accelerări și frânari bruște, arată un comunicat al Poliției Locale Timișoara.

Au fost verificate 20 de societăți comerciale, din care cinci au fost sancționate pentru nerespectarea prevederilor privind nivelul de zgomot, dar și pentru nerespectarea legislației privind exercițiile comerciale. Cinci conducători de motociclete sau autovehicule care s-au distrat turand motoarele au fost de asemenea sancționați.

Codul rutier. Ce pățesc șoferii care împrumută mașina personală

Aceleași controale și sancțiuni și în București

Registrul Auto ROmân a anunțat și a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute verificări împreună cu Poliția Rutieră. Din dele 40 de autovehicule controlate, 75% prezentau deficiențe majore și/sau periculoase. Jumătate dintre vehiculele verificate aveau neconformități în ceea ce privește emisiile poluante (chimice și fonice). 

Astfel de acțiuni s-au desfășurat și în municipiul Ploiești, unde dintre cele 15 autovehicule controlate, aproape jumătate aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, iar 34% erau neconforme cu privire la emisiile poluante. În urmă celor două acțiuni, polisistii rutieri au retras 34 de certificate de înmatriculare și au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale. 

Certificatul de înmatriculare reținut pentru deficiențe tehnice poate fi recuperat în urma reinspectării autovehiculului, activitate prin care se certifică remedierea defecțiunilor constatate cu ocazia controlului în trafic. Demersul este posibil doar la reprezentantele Registrului Auto Român din întreagă țară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9754
USD
Azi 4.6625
Diferența -0.0114
Zi precendentă 4.6739
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6625 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.1291 RON
AUD flag1 AUD = 3.0043 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3895 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 356.8680 RON
Monede Crypto
1 BTC = 285879.60RON
1 ETH = 13740.81RON
1 LTC = 364.84RON
1 XRP = 2.24RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16883.08 -0.21%
BET-BK 3109.87 0.11%
BET-FI 60489.28 0.26%
BET-NG 1206.45 -0.08%
BET-TR 35030.34 -0.21%
BET-TRN 34222.93 -0.21%
BET-XT 1439.97 -0.10%
BET-XT-TR 2954.19 -0.10%
BET-XT-TRN 2890.95 -0.10%
BETAeRO 1064.40 0.07%
BETPlus 2495.03 -0.23%
RTL 37061.21 -0.21%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel