A început revoluția roboților militari. Singapore pune Rusia pe jar

Oana Pavelescu |
Data publicării:
ADDER DM Remote Weapon Station
ADDER DM Remote Weapon Station

O companie estoniană a făcut echipă cu o alta din Singapore pentru a se alătura cursei mondiale pentru dezvoltarea de vehicule robotice de luptă.

Din ce în ce mai multe companii dezvoltă vehicule înarmate, fără personal, unele dintre firme sunt independente, altele lucrează cu diverse guverne.

Vestea testării noului vehicul de către estonienii de la Estonia’s Milrem Robotics și cei din Singapore de la compania ST Engineering a venit prima oară în iunie 2019.

Vehiculul UGV (Unmanned ground vehicle (UGV) - vehicul de teren fără om) a fost testat în Tapa, Estonia, timp în care a fost efectuat și un exercițiu de tragere.

Noul UGV este dotat cu un lansator automat de grenade de 40 de mm și de o mitralieră de 12,7 mm.

Juri Pajute, directorul Milrem Robotics, a declarat că UGV-ul este primul vehicul blindat din lume care este adaptat luptelor de stradă.

Noul UGV este un vehicul care se poate deplasa pe orice teren cu o gardă la sol de 60 cm, poate urca pante și trece prin apă adâncă de 61 de cm.

Avioanele Su-57 devin din ce în ce mai puternice. Cum se implică Putin

Viteza maximă pe care o atinge este de 20 de kilometri pe oră și este alimentată de o unitate diesel-electrică care, în funcție de misiune, poate oferi 15 ore de funcționare constantă fără realimentare.

UGV-ul este configurat pentru control wireless de la distanța de la distanțe între 1.000 de metri și 2.500 de metri, în zone urbane sau rurale.

Operatorul poate controla vehiculul de la o stație mobilă sau staționară, dispozitivul de comandă fiind unul ergonomic și potrivit cu o interfață grafică necesară unui flux de lucru intuitiv pentru execuția sarcinilor. Sistemul a scăzut semnificativ volumul cognitiv de muncă al operatorului, reducând oboseala acestuia și îmbunătățind performanțele de luptă, au declarat cele două companii.

Rușii sunt cei care se grăbesc cel mai tare pentru a construi astfel de vehicule însă până acum nu au reușit să construiască un vehicul viabil.

Se știe că în mai 2018, Rusia a lansat în Siria cel puțin un tanc controlat de la distanță, Uran-9, dar la numai o lună, Kremlinul a declarat că vehiculul nu este gata de luptă.

Compania britanică QinetiQ, a lansat în aprilie 2019 un UGV-ul Titan, pentru supraveghere și a efectua foc de susținere, în timpul unui exercițiu militar de asalt.

Americanii în schimb, caută să cumpere un astfel de vehicul care ar putea înlocui vechile vehicule M-2 Bradley, care necesită prezența oamenilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0974
Diferența 0.0018
Zi precendentă 5.0956
USD
Azi 4.3327
Diferența 0.0111
Zi precendentă 4.3216
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0974 RON
USD flag1 USD = 4.3327 RON
GBP flag1 GBP = 5.8393 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0579 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1659 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4523 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 700.9567 RON
Monede Crypto
1 BTC = 293383.06RON
1 ETH = 8491.66RON
1 LTC = 238.13RON
1 XRP = 6.18RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET29193.910.74%
BET-BK5810.970.76%
BET-EF1573.930.77%
BET-FI111563.050.74%
BET-NG2101.590.71%
BET-TR68364.980.74%
BET-TRN66038.860.74%
BET-XT2532.540.79%
BET-XT-TR5797.400.79%
BET-XT-TRN5615.380.79%
BETAeRO1029.590.54%
BETPlus4227.020.73%
RTL65652.190.70%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel