Vladimir Putin s-a VACCINAT! Cum arată președintele Rusiei

Simona Haiduc |
Data publicării:
Vladimir Putin dă o lege împotriva Facebook și Instagram. Ce s-a întâmplat
Vladimir Putin dă o lege împotriva Facebook și Instagram. Ce s-a întâmplat

Președintele Vladimir Putin s-a vaccinat. Care dintre cele trei seruri aprobate deja în Rusia i-a fost administrat, nu se știe. Ba nu, știe cine trebuie. De ce această secretomanie? Explicația oferită de secretarul de presă al liderului de la Kremlin, Dmitri Peskov, este chiar hilară. 

”Vă imaginați ce ar fi însemnat ca Vladimir Putin să se vaccineze în fața camerelor de luat vederi? S-ar fi declanșat un val de acuzații dinspre Occident că vrea să manipuleze opinia publică din Rusia și din străinătate, că promovează diplomația vaccinului și câte și mai câte”, a explicat Peskov. 

Oficialul de la Kremlin a adăugat că Putin oricum vorbește mult despre vaccinare, subiectul fiind abordat, practic, la orice întâlnire de lucru, orice ședință sau consfătuire. În plus, a adăugat Peskov, șeful statului stă de vorbă cu medici, cu specialiști, încercând să se lămurească acolo unde nu înțelege ceva, pentru ca deciziile luate, indicațiile formulate să fie corecte. Așa susține secretarul de presă al liderului rus. 

În ceea ce privește starea de sănătate a președintelui Putin, același Peskov a anunțat miercuri că șeful țării se simte bine și că lucrează conform programului stabilit. Pe agendă figurează, printre altele, mai multe întrevederi. 

Citește și Secretul COVID-19. Dacă o spune un expert rus, știe el ceva

Întrebat de jurnaliști ce vaccin a ales Putin, Peskov a refuzat să dea detalii. ”În favoarea cărui vaccin a optat președintele, știe doar el și medicul care i-a administrat serul”, a răspuns reprezentantul Kremlinului. Și a menționat că rapelul urmează peste trei săptămâni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0919
Diferența -0.0001
Zi precendentă 5.092
USD
Azi 4.3707
Diferența 0.0066
Zi precendentă 4.3641
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0919 RON
USD flag1 USD = 4.3707 RON
GBP flag1 GBP = 5.8310 RON
CHF flag1 CHF = 5.4427 RON
AUD flag1 AUD = 2.9001 RON
DKK flag1 DKK = 0.6818 RON
CAD flag1 CAD = 3.1343 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0282 RON
NOK flag1 NOK = 0.4322 RON
SEK flag1 SEK = 0.4646 RON
XAU flag1 XAU = 593.4969 RON
Monede Crypto
1 BTC = 390105.60RON
1 ETH = 13214.77RON
1 LTC = 351.27RON
1 XRP = 8.89RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23535.41-0.02%
BET-BK4642.260.15%
BET-EF1283.31-0.11%
BET-FI91587.570.48%
BET-NG1741.17-0.10%
BET-TR55113.14-0.02%
BET-TRN53238.04-0.02%
BET-XT2038.210.03%
BET-XT-TR4665.590.03%
BET-XT-TRN4519.140.03%
BETAeRO924.820.45%
BETPlus3425.10-0.01%
RTL52998.830.01%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel