Viorica Dăncilă, promisiuni răsunătoare la Alba Iulia! Cine va primi mai mulţi bani

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Guvernul premierului Viorica Dăncilă s-a reunit joi dimineață într-o şedinţă extraordinară la Alba Iulia, în Sala Unirii. Cu acest prilej, au fost anunțate căteva măsuri de stimulare economică, printre care eliminarea taxelor pe muncă în construcții, creșterea fondurilor alocate educației, bani de locuințe pentru profesori. Unele măsuri vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2019.

„Dragi români,

E o onoare să fim astăzi la ședința solemnă organizată pentru a celebra Ziua Națională a României și Centenarul Marii Uniri. Sala Unirii, în care ne aflăm, un simbol și un templu al României Mari, unde s-a hotărât și s-a semnat actul Marii Uniri. Este locul în care oamenii simt cu adevărat mândria de a fi român.

Actul unirii de acum 100 de ani a fost posibil datorită împrejurări istorice pe care conducătorii țării de la acea vreme au știut să le valorifice pentru binele României. Acei conducători nu au avut numai înțelpciune politică și talent duplomatic, ci au venit și cu o viziune pentru România Mare. Avem privilegiul istoric de a fi miniștri ai Guvernului României în momentul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire, proclamată aici, la Alba Iulia. În plan simbolic, e probabil cel mai emoționant moment al mandatului nostru. Vom continua să punem în aplicare politici publice în serviciul țării și în beneficiul cetățeanului, să arătăm copiilor și urmașilor noștri că avem capacitatea să le lăsăm o Românie demnă, prosperă, mai unită și mai puternică. Ședința simbolică a Guvernului e un moment de mare însemnătate pe care îl trăim cu toții aici, la Alba Iulia, nu doar pentru a celebra, ci pentru a ne gândi și la viitor”, a declarat Dăncilă.

Premierul a anuțat că guvernul va aproba ”o creștere semnificativă a indemnizațiilor pentru invalizii, veteranii și văduvele de război. Este vorba de o majorare în medie de aproape cinci ori a acestor indemnizații. De la 259 la 1500 lei lunar pentru cei încadrați în gradul I de invaliditate, de la 231 la 1000 lei lunar pentru invalizii de război încadrați în gradul II de invaliditate și de la 196 lei la 900 lei lunar pentru cei încadrați în gradul III de invaliditate. Toate aceste măriri intră în vigoare de la 1 ianuarie anul viitor.

Bani pentru copii 

Instituim astăzi un mecanism de economisire pentru copii, care să faciliteze accesul la educație și să acopere lipsa de venituri. Toți copiii din România vor fi incluși, până la vârsta de 18 ani, într-un mecanism activ de economisire. Statul va deschide la trezorerie pentru fiecare copil un cont special de economisire. În acest cont părinții sau reprezentanții legali ai copilului pot depune bani, iar statul contribuie cu o primă anuală. Astfel, începând cu 2019, pentru o sumă minimă de 1200 de lei depusă anual de părinte în contul special de economisire, statul contribuie cu o primă de 600 de lei anual. Banii economisiți prin acest instrument pot fi retrași după împlinirea vârstei de 18 ani pentru finanțarea studiilor universitare sau pentru a acoperi lipsa de venituri. Banii nu se impozitează și primesc de la buget o dobândă anuală de 3%, dobândă stimulativă și constantă”, a detaliat premierul. 

În construcții

Continuând, șeful executivului de la București a precizat că, „pentru sectorul construcțiilor, vom stabili un salariu minim brut lunar de 3000 de lei, vom elimina taxele pe muncă pentru angajator, iar pentru angajat vom stabili astfel încât salariul minim net lunar să depășească echivalentul în lei a 500 de euro. Vom introduce și alte măsuri suplimentare pentru combaterea muncii la negru în acest sector”. 

Pentru educație

Dăncilă a vorbit și despre măsurile care se vor lua pentru creșterea sumelor destinate finanțării Educației. 

„Avem în vedere creșterea sumelor destinate finanțării Educației cu cel puțin 15% anual, față de bugetul anului precedent, astfel încât să se ajungă la cel puțin 6% din PIB. Devansarea creșterii salariale prevăzută în anul 2022, până la data de 1 septembrie 2020. Acordarea a două salarii brute pe an pentru dezvoltarea personală și materiale didactice. Acordarea unei sume de până la 5000 de euro pentru achiziția și modernizarea unei locuințe, precum și cumpărarea terenului necesar construcțiie pentru personalul didactic din mediul rural. Cadrelor didactice cu o vechime efectivă în învățământ de minimum 30 de ani li se acordă la pensionare șase salarii medii brute pe economie”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296273.20RON
1 ETH = 14569.70RON
1 LTC = 409.52RON
1 XRP = 2.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16992.22 0.12%
BET-BK 3128.86 0.27%
BET-FI 60314.98 0.44%
BET-NG 1214.58 -0.02%
BET-TR 35256.78 0.12%
BET-TRN 34444.16 0.12%
BET-XT 1447.96 0.16%
BET-XT-TR 2970.58 0.16%
BET-XT-TRN 2906.97 0.16%
BETAeRO 1064.78 0.47%
BETPlus 2509.88 0.12%
RTL 37298.92 0.08%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel