Veste excelentă pentru agricultori de la ministrul Chesnoiu

chesnoiu_55729400
Adrian Chesnoiu / Foto: Facebook
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) analizează posibilitatea acordării unei subvenţii în vederea achiziţiei de sămânţă certificată pentru înfiinţarea culturilor de cartof de consum, a afirmat ministrul Adrian Chesnoiu, la o întâlnire cu reprezentanţii cultivatorilor de cartofi din România.

"Toate măsurile pe care le punem în practică la Ministerul Agriculturii sunt elaborate pe baza dialogului deschis şi constant cu cei cărora li se adresează acestea. Am prevăzut în bugetul pentru acest an sumele necesare pentru implementarea unui program de susţinere a producţiei de cartofi. În urma discuţiilor cu reprezentanţii cultivatorilor, definitivăm actul normativ pe care urmează să îl punem în dezbatere publică. De asemenea, pentru a creşte producţia, analizăm posibilitatea acordării unei subvenţii pentru achiziţia de sămânţă certificată pentru înfiinţarea culturilor de cartof de consum", a spus Chesnoiu.

Potrivit unui comunicat de presă al MADR, consultările pentru elaborarea măsurilor de susţinere a producţiei de cartof vor continua, în perioada următoare, cu membrii Organizaţiei Interprofesionale Legume-Fructe (OIPA), dar şi cu reprezentanţii sectorului de cercetare, ai mediului ştiinţific şi academic, "astfel încât să rezulte un program coerent, adaptat la nevoile şi specificul sectorului".

Explozie a preţurilor. Valeriu Tabără: Aici va fi marea problemă. Explicaţie cu preţul pâinii

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut miercuri o primă întâlnire de lucru cu reprezentanţi ai cultivatorilor de cartofi, membri ai Federaţiei Naţionale - Cartoful, precum şi cu conducerea Clubului Fermierilor Români, cu scopul de a discuta măsurile de sprijin pentru acest sector, inclusiv elaborarea Programului naţional de susţinere a producţiei de cartof.

În cadrul discuţiei au fost prezentate principalele aspecte ale Hotărârii de Guvern aflată în lucru la nivelul experţilor din cadrul MADR, prin care urmează a fi instituită o schemă de ajutor de minimis, aplicabilă pe întreg teritoriul României în anul 2022, pentru susţinerea producţiei de cartof de consum - Solanum tuberosum.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close