Venitul minim de incluziune. Măsura este oficială

DCBusiness Team |
Data publicării:
Care este principala modificare importantă
Care este principala modificare importantă

Noile măsuri au fost deja publicate în Monitorul Oficial. 

Au fost modificate regulile privind acordarea venitului minim de incluziune, potrivit HG 507/2023, publicată azi în Monitorul Oficial nr. 462.

Prin noile norme se reglementează, spre exemplu, situația în care solicitanții venitului minim de incluziune dețin un bun imobil împreună cu alte persoane (în cotă parte). Acest lucru nu înseamnă că persoana sau familia care deține o parte dintr-un activ nu poate beneficia de acești bani. 

Logica e următoarea: deținerea doar a unei părți dintr-un bun, adică o persoană nu e unic proprietar al bunului, împiedică arendarea sau închirierea acestuia, dacă ceilalți proprietari nu-și dau acordul, ceea ce nu îi permite solicitantului venitului minim de incluziune să aibă un câștig.

Practic, în norme se introduce un nou alineat, care stabilește că: “persoana sau familia care deține pe lângă locuința de domiciliu o cotă parte dintr-o altă clădire/ spațiu locativ/ imobil poate beneficia de venit minim de incluziune indiferent de mărimea cotei, dacă persoana singură/ familia nu poate dispune de bunul respectiv în una din modalitățile prevăzute la alin. (3)”.

La alineatul menționat mai sus, normele vorbesc despre darea unui bun “în închiriere/ arendă/ concesiune”.

Normele stabilesc că nu sunt eligibile pentru acordarea venitului minim de incluziune persoanele singure, precum și familiile care se află în cel puțin una din următoarele situații:

- în luna anterioară depunerii cererii au obținut un venit net lunar ajustat mai mare de 700 de lei;

- cel puțin unul dintre membrii familiei are în proprietate, închiriere, comodat ori altă formă de deținere unul sau mai multe bunuri, printre care și clădiri, mașini noi, mai multe mașini vechi, bărci cu motor etc. (lista completă e aici).

De asemenea, hotărârea stabilește că normele se vor aplica de la 1 iunie, în timp ce reglementările referitoare la solicitarea, acordarea, stabilirea dreptului și plata venitului minim de incluziune se aplică de la 1 ianuarie 2024. Nu în ultimul rând, prin acest act normativ se introduce procedura de decontare a cheltuielilor legate de transportul persoanelor care urmează cursurile programului educațional ”A doua șansă” în altă localitate decât cea de domiciliu (la mai mult de cinci kilometri), scrie Avocatnet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.091
Diferența -0.0024
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.274
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.274
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0910 RON
USD flag1 USD = 4.2740 RON
GBP flag1 GBP = 5.8400 RON
CHF flag1 CHF = 5.5783 RON
AUD flag1 AUD = 3.0236 RON
DKK flag1 DKK = 0.6814 RON
CAD flag1 CAD = 3.1515 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0276 RON
NOK flag1 NOK = 0.4486 RON
SEK flag1 SEK = 0.4787 RON
XAU flag1 XAU = 694.7316 RON
Monede Crypto
1 BTC = 285598.55RON
1 ETH = 8309.94RON
1 LTC = 222.25RON
1 XRP = 5.82RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27568.720.51%
BET-BK5541.180.18%
BET-EF1478.610.56%
BET-FI105411.080.64%
BET-NG1965.920.16%
BET-TR64559.150.51%
BET-TRN62362.530.51%
BET-XT2386.440.50%
BET-XT-TR5462.970.50%
BET-XT-TRN5291.440.50%
BETAeRO999.610.72%
BETPlus3998.670.51%
RTL61936.780.47%

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel