Varianta de Ocolire Galaţi. Contructor există, contractul a fost semnat

cnair2_65514400
Un contract de peste 705 milioane lei
Asocierea SA&PE Construct SRL - SC Spedition UMB SRL - SC Tehnotrade SRL a câştigat procedura de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie a Variantei de Ocolire Galaţi, valoarea lucrărilor fiind de peste 705,282 milioane de lei, fără TVA, se arată într-un comunicat Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Ofertantul desemnat câştigător a obţinut un punctaj total de 100 puncte, din care 50 de puncte pentru componenta financiară şi 50 de puncte pentru componenta tehnică.

Potrivit sursei citate, durata contractului este de 12 luni pentru perioada de proiectare, 42 luni pentru perioada de execuţie a lucrărilor, în timp ce perioada de garanţie a se întinde pe 120 de luni.

Lungimea Variantei de Ocolire Galaţi este de 33,6 km.

Citește și Locuințele de vacanță intră în atenția românilor. Pentru achiziție

CNAIR menţionează că semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii, respectiv după soluţionarea tuturor contestaţiilor sau plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire. 

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close