Vaccinare. Ce se întâmplă cu persoanele care au avut COVID-19

Mara Ivan |
Data publicării:
Vaccinarea intră într-un ritm alert
Vaccinarea intră într-un ritm alert

Persoanele care au avut COVID-19 au imunitate cel puţin şase luni şi pot aştepta până să se vaccineze, dând prioritate categoriilor de risc să se vaccineze, însă dacă în ţara lor circulă vreuna dintre noile variante ale coronavirusului atunci nu trebuie să aştepte pentru a se imuniza, relatează EFE.

Este ceea ce a recomandat miercuri un grup de experţi în imunizare ce consiliază Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi care a oferit detalii despre cum trebuie administrat vaccinul Janssen, cel mai recent care a primit autorizaţie în regim de urgenţă de către Organizaţie.

"Recomandăm ca gest de solidaritate în faţa penuriei de vaccinuri să se aştepte şase luni (până la vaccinare) dacă o persoană a fost infectată, dar dacă în ţara sa circulă una dintre variantele îngrijorătoare atunci se recomandă să nu mai aştepte", a precizat preşedintele echipei de experţi, Alejandro Cravioto.

"Variantele îngrijorătoare" sunt aşa numitele mutaţii ale SARS-CoV-2, care au dovedit că sunt mai contagioase şi se răspândesc mai uşor sau care, potrivit studiilor publicate în ultimele zile, sunt capabile să provoace boli mai severe sau chiar decesul.

Citește și COVID-19. OBICEI banal, amplifică riscul de DECES. Cine s-ar fi gândit

Alejandro Cravioto a explicat că în astfel de situaţii cei care au avut COVID-19 nu trebuie să aştepte mai mult de una sau două săptămâni pentru a se vaccina, dacă au posibilitatea. Această poziţie se bazează pe situaţii observate în regiuni precum Manaos, din Brazilia, unde circulaţia uneia dintre variante a provocat un număr considerabil de reinfectări.

Grupul de experţi a precizat că în astfel de situaţii "nu mai trebuie să se aştepte", deoarece vaccinul poate stimula imunitatea şi oferi o anumită protecţie împotriva oricărei dintre aşa numitele variantele îngrijorătoare, precum cele identificate în Brazilia, Marea Britanie şi Africa de Sud.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0914
Diferența 0.0004
Zi precendentă 5.091
USD
Azi 4.2701
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2701
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0914 RON
USD flag1 USD = 4.2701 RON
GBP flag1 GBP = 5.8539 RON
CHF flag1 CHF = 5.5772 RON
AUD flag1 AUD = 3.0417 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1618 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4519 RON
SEK flag1 SEK = 0.4824 RON
XAU flag1 XAU = 699.7256 RON
Monede Crypto
1 BTC = 290938.42RON
1 ETH = 8543.43RON
1 LTC = 229.68RON
1 XRP = 5.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27708.131.02%
BET-BK5584.830.97%
BET-EF1482.650.83%
BET-FI106458.141.64%
BET-NG1968.940.31%
BET-TR64885.601.02%
BET-TRN62677.881.02%
BET-XT2400.691.10%
BET-XT-TR5495.581.10%
BET-XT-TRN5323.031.10%
BETAeRO1004.581.22%
BETPlus4017.690.99%
RTL62266.681.01%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Portul Constanța / FOTO: Constanța Port Facebook

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel