Un parlamentar rus vrea să-și pună concetățenii la slăbit. Sunt prea grași

108203737_3521578684532627_2957507615538699596_o_21682800
Liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski crede că standardul de greutate pentru funcționarii publici ar trebui stabilit la aproximativ 100 de kilograme.
Parlamentarul rus Vladimir Jirinovski, a cerut la emisiunea postului de radio Komsomolskaya Pravda introducerea unor reglementări legislative care să privească greutatea corporală, atât a oficialilor ruși, cât și pentru cetățenii obișnuiți. Bineînțeles, greutatea admisă pentru cele două categorii de cetățeni trebuie să fie diferită.

Liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski crede că standardul de greutate pentru funcționarii din aparatul de stat ar trebui stabilit la aproximativ 100 de kilograme.

„Greutatea unui oficial trebuie să fie de 100 de kilograme și nu mai mult",  a declarat acesta.

Cetățenii care nu fac parte din aparatul de stat sunt pedepsiți de Jirinovski, care a propus ca greutatea rușilor normali să nu depășească de 80 de kilograme, notează publicația Lenta.

Citește și: Ce se întâmplă cu imunitatea după COVID-19

Politicianul a argumentat că statul este obligat să cheltuiască prea mulți bani pentru tratarea persoanelor supraponderale.

Vladimir Jirinovski a fost adjunctul șefului Dumei de Stat pentru 11 ani, între 2000 și 2011, făcându-se cunoscut în întreaga lume pentru numeroasele sale declarații scandaloase. Printre altele, el a propus amplasarea unor mari ventilatoare la granița cu statele baltice pentru a sufla către acestea deșeuri radioactive.

Și despre România a găsit ceva de spus. Astfel, într-o vizită efectuată în 1994 în Bulgaria, Jirinovski a afirmat despre România că este un stat artificial, locuit de țigani italieni, care s-a format prin desprinderea de teritorii de la vecinii Rusia, Bulgaria și Ungaria.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close