Ucraina vrea să îndeplinească toate condiţiile pentru demararea negocierilor de aderare la UE până la sfârşitul anului

Antonia Popescu |
Data publicării:
Ucraina vrea să îndeplinească toate condiţiile pentru demararea negocierilor de aderare la UE până la sfârşitul anului
Ucraina vrea să îndeplinească toate condiţiile pentru demararea negocierilor de aderare la UE până la sfârşitul anului

Ucraina îşi propune să îndeplinească toate condiţiile pentru demararea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (UE) până la sfârşitul acestui an, a declarat luni premierul ucrainean Denîs Şmîhal, propunând un calendar extrem de rapid, informează dpa.


Ucraina plănuieşte să îndeplinească toate cele şapte condiţii puse acestei ţări atunci când a primit statutul de candidată la aderare, în iunie, a spus Şmîhal în marja negocierilor cu reprezentanţi ai UE, la Bruxelles.

Atât guvernul, cât şi poporul ucrainean sunt uniţi şi angajaţi să realizeze aderarea la UE, a subliniat premierul Ucrainei. Ucraina a aplicat pentru statutul de membru în UE la câteva zile după declanşarea invaziei ruse şi a primit statutul de candidat la aderare în mai puţin de patru luni, un proces ce poate dura în mod obişnuit câţiva ani.

Oricum, liderii UE au atenţionat deja că ar putea dura „decenii” înainte ca Ucraina să adere la UE, notează dpa, citată de Agerpres. UE susţine că Ucraina trebuie să îndeplinească întâi şapte condiţii înainte ca negocierile oficiale de aderare să poată începe. Printre acestea se numără necesitatea de a combate corupţia şi puterea oligarhilor, precum şi de a îmbunătăţi sistemul judiciar şi independenţa mass-media, potrivit Digi24.

Ucraina se oferă să exporte electricitate Germaniei

Ucraina intenţionează să sprijine Germania în încercarea de a pune capăt dependenţei sale de importurile de energie din Rusia prin furnizarea de resurse din propriul surplus de electricitate celei mai mari economii din Europa.

"În prezent, Ucraina exportă electricitate în Republica Moldova, România, Slovacia şi Polonia. Dar suntem dispuşi să ne extindem exporturile şi în Germania", a declarat pentru DPA premierul ucrainean Denîs Şmîhal.

"Avem o cantitate suficientă de electricitate în Ucraina datorită centralelor noastre nucleare", a spus el, adăugând că va ridica această chestiune în timpul vizitei sale de la Berlin din acest weekend.

Şmîhal începe sâmbătă o vizită în Germania, unde duminică urmează să aibă o întâlnire cu cancelarul Olaf Scholz.

În contextul invaziei ruse începute la finalul lunii februarie, Ucraina, alături de Republica Moldova, s-a deconectat de la reţeaua de electricitate care o lega de Rusia. La mijlocul lunii martie, reţeaua de electricitate a Ucrainei s-a conectat la reţeaua europeană.

De atunci, Ucraina exportă între 400 şi 700 de megawaţi de electricitate pe zi către UE şi Republica Moldova.

Şmîhal vrea acum ca ţara sa să îşi sporească de câteva ori exporturile către UE. "Acest lucru ar fi foarte bun pentru ambele părţi. UE ar primi mai multă energie, iar noi am primi mai multă valută, de care avem nevoie urgentă", a spus premierul ucrainean.

Ucraina gestionează centrale nucleare cu o capacitate totală de peste 14 gigawaţi. Totuşi, cele şase reactoare de la centrala nucleară Zaporojie se află sub controlul trupelor ruse din martie.

Comunitatea internaţională este extrem de îngrijorată că luptele din apropierea celei mai mari centrale atomice din Europa ar putea duce la un accident nuclear.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9758
Diferența -0.0006
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.6712
Diferența 0.0025
Zi precendentă 4.6687
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 23-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9762 RON
USD flag1 USD = 4.6699 RON
GBP flag1 GBP = 5.7698 RON
CHF flag1 CHF = 5.1198 RON
AUD flag1 AUD = 3.0092 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.4052 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4286 RON
XAU flag1 XAU = 344.5697 RON
Monede Crypto
1 BTC = 308870.88RON
1 ETH = 14815.26RON
1 LTC = 395.12RON
1 XRP = 2.55RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16916.57 0.22%
BET-BK 3109.85 0.11%
BET-FI 59745.16 -0.60%
BET-NG 1204.74 0.20%
BET-TR 35099.84 0.22%
BET-TRN 34290.83 0.22%
BET-XT 1439.77 0.12%
BET-XT-TR 2953.78 0.12%
BET-XT-TRN 2890.54 0.12%
BETAeRO 1056.92 -0.09%
BETPlus 2499.80 0.19%
RTL 37147.66 0.25%

Comunicate de presa

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com
Mircea Tomescu, CMO eMAG  Romania, Bulgaria, Ungaria

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel