Trump, abandonat de avocați înainte de punerea sub acuzare

Matei Ion |
Data publicării:
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Donald Trump / Foto: Casa Albă

Mai mulţi avocaţi au părăsit echipa ce urmează să-l apere pe fostul preşedinte american Donald Trump în procesul de impeachment în Senat, au transmis CNN şi alte media americane, potrivit AFP.

Cinci avocaţi, dintre care doi ce ar fi urmat să conducă echipa juridică a miliardarului, au renunţat să-l reprezinte din cauza dezacordurilor legate de linia de apărare, a afirmat sâmbătă CNN, citând surse anonime.

Trump dorea ca avocaţii săi să continue să pledeze teza unei fraude masive la alegerile prezidenţiale, căreia i s-ar datora victoria democratului Joe Biden, mai degrabă decât să se concentreze pe legalitatea inculpării unui preşedinte care nu mai este în funcţie, a indicat CNN, precizând că miliardarul nu era dispus să discute pe acest subiect.

Printre avocaţii demisionari se află Butch Bowers şi Deborah Barbier, care urmau să preia conducerea echipei de apărători, au indicat CNN şi alte media.

Donald Trump ar locui ilegal la Mar-a-Lago. Cine nu-l vrea acolo

'Am muncit mult, dar nu am luat încă o decizie definitivă în privinţa echipei noastre juridice, o vom face în curând', a scris pe Twitter Jason Miller, consilier al lui Trump, în replică la aceste informaţii de presă.

Procesul lui Donald Trump pentru 'incitare la insurecţie', după ocuparea Capitoliului la 6 ianuarie de către susţinători ai săi, va începe la 9 ianuarie.

Însă, cu doar cinci senatori republicani dispuşi să se alăture celor 50 de democraţi pentru a considera că procesul trebuie să aibă loc, majoritatea de două treimi necesară pentru continuarea procedurilor, adică 67 de senatori, nu va fi probabil atinsă.

În schimb, o moţiune de cenzură, mai puţin severă, necesită votul a cel puţin zece senatori republicani pentru a avea o şansă de a fi adoptată, ceea ce unii consideră realizabil.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0879
Diferența -0.0024
Zi precendentă 5.0903
USD
Azi 4.4034
Diferența 0.0129
Zi precendentă 4.3905
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0879 RON
USD flag1 USD = 4.4034 RON
GBP flag1 GBP = 5.8418 RON
CHF flag1 CHF = 5.4759 RON
AUD flag1 AUD = 2.8403 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1302 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0290 RON
NOK flag1 NOK = 0.4327 RON
SEK flag1 SEK = 0.4623 RON
XAU flag1 XAU = 584.3822 RON
Monede Crypto
1 BTC = 489741.22RON
1 ETH = 17447.77RON
1 LTC = 408.64RON
1 XRP = 10.74RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21667.900.11%
BET-BK4202.20-0.02%
BET-EF1179.790.18%
BET-FI78452.87-0.55%
BET-NG1593.250.08%
BET-TR50293.330.11%
BET-TRN48625.850.11%
BET-XT1864.990.04%
BET-XT-TR4238.200.04%
BET-XT-TRN4108.190.04%
BETAeRO982.682.31%
BETPlus3163.940.10%
RTL48543.420.12%

Opinii

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel