Trenurile spaniole i-au cucerit pe francezi. Care este secretul

Simona Haiduc |
Data publicării:
Compania spaniolă Renfe
Compania spaniolă Renfe

Din iulie 2023, francezii au putut folosi trenurile operate de compania feroviară spaniolă Renfe Operadora pentru a merge de la Marsilia la Madrid. Din 1 septembrie, călătoria între Lyon și Barcelona a devenit serviciu zilnic.

Deschiderea rețelei feroviare către concurență

Din 2020, rețeaua feroviară franceză s-a deschis concurenței, astfel ca pasagerii să beneficieze și de alte companii feroviare, altele decât SNCF. De doi ani, operatorul italian Trenitalia ciculă pe direcția Milano. Acum pe piața feroviară franceză și-a făcut apariția un nou jucător: grupul spaniol Renfe. Lansată în iulie, Renfe operează două rute care leagă Barcelona de Lyon și Madrid de Marsilia. Lansarea sa a fost un succes, compania declarând că a vândut deja peste 100 000 de bilete. Într-un comunicat de presă, Renfe susține că a transportat deja peste 43.000 de pasageri într-o lună, cu o rată medie de ocupare de 80%.

Tarife atractive 

Pentru a atrage pasagerii, compania feroviară spaniolă a pus la punct o ofertă de lansare cu tarife foarte atractive, cu bilete de numari nouă euro pentru o călătorie între cele două orașe franceze. Există, de asemenea, bilete la 19 euro, în special pentru călătoriile din Montpellier spre Narbonne, Barcelona sau Madrid. Pentru cele mai lungi rute între Franța și Spania, cu plecare din Lyon sau Marsilia, prețurile ajung până la 29 de euro. Această ofertă va fi valabilă doar până la 31 octombrie.

Și o veste bună pentru utilizatorii obișnuiți ai trenurilor: aceste curse vor deveni în curând zilnice. "În urma acestui bun început, Renfe va începe să opereze servicii zilnice pe linia Lyon-Barcelona la 1 septembrie și pe linia Marsilia-Madrid la 1 octombrie", a precizat compania într-un comunicat de presă. Deocamdată, rutele Renfe sunt disponibile doar de vineri până luni în lunile iulie și august.

O amenințare pentru SNCF?

În ciuda cifrelor foarte bune ale Renfe la lansarea sa în Franța, SNCF continuă să transporte un număr mult mai mare de pasageri pe aceste rute. Dar lansarea serviciului zilnic al Renfe ar putea schimba lucrurile. Analistul Patricia Perennes crede, totuși, că SNCF nu are motive de teamă. "Dacă ne uităm la alte state care s-au deschis concurenței, țara cu cea mai mare concurență este Italia. Și chiar și în această țară, unde există multă concurență, operatorul național rămâne majoritar, domină piața", a constatat Perennes. Așadar, potrivit expertei, nimic nu poate zdruncina gigantul francez în acest moment. Acesta ar putea, totuși, să își reducă tarifele pentru a se alinia concurenței.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.086
Diferența 0.0015
Zi precendentă 5.0845
USD
Azi 4.4037
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.4165
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0860 RON
USD flag1 USD = 4.4037 RON
GBP flag1 GBP = 5.7723 RON
CHF flag1 CHF = 5.4550 RON
AUD flag1 AUD = 2.8555 RON
DKK flag1 DKK = 0.6812 RON
CAD flag1 CAD = 3.1205 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4605 RON
XAU flag1 XAU = 567.2995 RON
Monede Crypto
1 BTC = 448438.59RON
1 ETH = 14863.19RON
1 LTC = 433.81RON
1 XRP = 9.97RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22865.87-0.09%
BET-BK4453.19-0.10%
BET-EF1249.11-0.11%
BET-FI85906.211.08%
BET-NG1710.45-0.25%
BET-TR53101.00-0.09%
BET-TRN51337.74-0.09%
BET-XT1974.59-0.02%
BET-XT-TR4491.21-0.02%
BET-XT-TRN4353.05-0.02%
BETAeRO914.54-0.38%
BETPlus3332.71-0.06%
RTL51273.44-0.11%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel