Succes la licitația UE pentru echipamente de protecție

Matei Ion |
Data publicării:
S-au făcut multe oferte pentru materialele căutate de CE
S-au făcut multe oferte pentru materialele căutate de CE

Licitaţia lansată de Comisia Europeană pentru a asigura furnizarea de echipamente individuale de protecţie pentru UE s-a dovedit un succes, producătorii făcând oferte care acoperă sau chiar depăşesc cantităţile solicitate de statele membre, conform unui comunicat al Reprezentanţei CE în România.

"Achiziţia comună de echipamente individuale de protecţie, lansată de Comisia Europeană în contextul crizei COVID-19, s-a dovedit a fi un succes. Producătorii au făcut oferte care acoperă şi, în unele cazuri, chiar depăşesc cantităţile solicitate de statele membre care participă la procedura de achiziţii publice (pentru fiecare element solicitat). Achiziţiile comune acoperă măştile de tip 2 şi 3, mănuşi, ochelari de protecţie, viziere, măşti chirurgicale şi salopete. Astfel, se oferă asigurări că spitalele, profesioniştii din domeniul sănătăţii, centrele de îngrijire şi persoanele care au nevoie de aceasta vor dispune de echipamentul necesar pentru a-i proteja de virus şi pentru a limita răspândirea acestuia", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, echipamentul ar trebui să fie disponibil în termen de două săptămâni de la semnarea de către statele membre a contractelor cu ofertanţii, pe care ar trebui să le încheie foarte rapid.

"În momentul de faţă, peste tot în lume, există o nevoie foarte mare de îmbrăcăminte de protecţie şi echipament medical. Prin urmare, este un succes faptul că Iniţiativa comună europeană în domeniul achiziţiilor publice a fost în măsură să asigure pe piaţa mondială oferte clare de o amploare considerabilă în cel mai scurt timp. Este un exemplu concret de solidaritate la nivelul UE şi arată avantajele de a face parte din această uniune. Produsele ar trebui să reducă substanţial presiunea sub care se află Italia, Spania, dar şi alte 23 de state membre. Acum este rândul statelor membre să semneze rapid contractele necesare", a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Coronavirus. 2.000 de ventilatoare, confiscate de poliția italiană

La rândul său, comisarul responsabil cu sănătatea şi siguranţa alimentară, Stella Kyriakides, a subliniat că prioritatea "este aceea de a ne asigura că cei care lucrează neîncetat pentru a ne proteja şi salva vieţile - cadrele noastre medicale - dispun de echipamentul de protecţie necesar".

Potrivit acesteia, ofertele primite răspund în mod pozitiv solicitărilor statelor membre privind echipamentele de salvare, precum măştile, mănuşile şi salopetele, iar aceste produse esenţiale vor fi livrate în curând instituţiilor aflate în nevoie.

"Această achiziţie comună demonstrează puterea de a lucra împreună în mod coordonat. Permite statelor membre să îşi unească forţele atunci când achiziţionează materiale medicale. În paralel, continuăm să colaborăm cu industria pentru a creşte producţia şi pentru a găsi metode alternative de fabricaţie a echipamentelor de care avem nevoie. Comisia va continua să sprijine acest efort industrial colectiv şi să colaboreze cu statele membre, astfel încât materialele să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie de ele", a spus şi comisarul Thierry Breton, responsabil cu piaţa internă şi industria.

La această procedură de achiziţie comună participă 25 state membre. Ofertele sunt în curs de evaluare, iar contractele vor fi, cel mai probabil, semnate în următoarele zile.

Achiziţiile publice comune reprezintă o modalitate eficientă prin care statele membre pot cumpăra împreună bunuri de pe piaţă, sub coordonarea Comisiei Europene.

Achiziţia pentru majoritatea echipamentelor în cauză a fost lansată cu doar o săptămână în urmă, pe 17 martie, în timp ce o cerere de măşti a fost lansată iniţial pe 28 februarie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9754
USD
Azi 4.6625
Diferența -0.0114
Zi precendentă 4.6739
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6625 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.1291 RON
AUD flag1 AUD = 3.0043 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3895 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 356.8680 RON
Monede Crypto
1 BTC = 301943.45RON
1 ETH = 14469.51RON
1 LTC = 377.71RON
1 XRP = 2.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16888.42 0.03%
BET-BK 3108.64 -0.04%
BET-FI 60561.40 0.12%
BET-NG 1207.10 0.05%
BET-TR 35041.41 0.03%
BET-TRN 34233.75 0.03%
BET-XT 1440.21 0.02%
BET-XT-TR 2954.69 0.02%
BET-XT-TRN 2891.44 0.02%
BETAeRO 1061.34 -0.29%
BETPlus 2495.31 0.01%
RTL 37077.07 0.04%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel