Soluția tinerilor din Ungaria împotriva sărăciei

Matei Ion |
Data publicării:
Tinerii din Ungaria și-au găsit refugiul împotriva crizei economice
Tinerii din Ungaria și-au găsit refugiul împotriva crizei economice

Tinerii din Ungaria afectaţi de impactul crizei coronaviusului asupra economiei se îndreaptă spre armată în căutarea unui loc de muncă stabil, informează AFP.

Unul din noii recruţi atraşi de stabilitatea locului de muncă în armată este şi Peter Kamondai, în vârstă de 27 de ani, care şi-a deschis un cabinet de kinetofizioterapie când pandemia de coronavirus a lovit Ungaria. Faptul că soţia lui este însărcinată nu i-a oferit altă alegere decât să se înroleze în armată. "Soţia mea va naşte în curând iar carantina nu mi-a dat altă alegere. Ceea ce vreau acum este un venit stabil de la stat", a explicat Kamondai pentru AFP de pe un teren de antrenament situat în apropiere de Györ, 120 kilometri vest de Budapesta.

După un examen medical, cadeţii vor încep un curs de pregătire de şapte luni la finalul căreia vor putea opta pentru o posibilă carieră de soldat, inginer, informatician, şofer sau bucătar în cadrul armatei.

Viitorul tătic nu este singurul care a decis să îşi servească patria. Potrivit maiorului Tamas Durgo, responsabil cu recrutarea naţională, "numărul candidaţilor s-a dublat de la debutul crizei". La rândul său, Ministerul Apărării de la Budapesta informează că 2.500 de cereri au fost depuse în ultima săptămână iar 900 dintre solicitanţi au început pregătirea militară graţie unei proceduri de înrolare simplificată.

Elevii și studenții primesc bani pentru calculatoare noi

Motivul pentru acest interes crescut în cariera militară este înrăutăţirea perspectivelor economice în Ungaria, la fel ca şi în restul Uniunii Europene. Economia ungară înregistra performanţe bune înainte de criză, cu un avans al Produsului Intern Brut de 4,9% în 2019 şi o rată a şomajului apropiată de zero. Din cauza pandemiei de COVID-19, economia ungară ar putea să se contracte cu 8% în acest an, şi posibil chiar cu 10% în cazul în care va apărea un al doilea val de infecţii, susţine Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). În plus, şomerii primesc o indemnizaţie cuprinsă între 200 şi 350 de euro pe lună, în funcţie de ultimul lor salariu, pentru o perioadă de maxim trei luni.

În paralel, ponderea din PIB alocată Apărării de guvernele succesive conduse de Viktor Orban a crescut de la 0,95% în 2013 la 1,21% în 2019. În plus, de la venirea sa la putere în 2010, Viktor Orban a pus accentul pe educaţia patriotică în şcoli. Recent, armata ungară a anunţat că vrea să deschisă zece noi licee cu profil militar în următorii zece ani.

Promovarea armatei face parte integrantă din proiectul de societate pe care Viktor Orban l-a definit în 2019 drept o "revoluţie conservatoare": restabilirea în Ungaria a valorilor tradiţionale bazate pe ordine şi "valorile creştine".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296790.15RON
1 ETH = 14492.75RON
1 LTC = 389.46RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17049.80 0.60%
BET-BK 3128.77 0.33%
BET-FI 60255.67 -0.37%
BET-NG 1218.45 0.49%
BET-TR 35376.26 0.60%
BET-TRN 34560.88 0.60%
BET-XT 1451.72 0.52%
BET-XT-TR 2978.29 0.52%
BET-XT-TRN 2914.52 0.52%
BETAeRO 1057.38 -0.07%
BETPlus 2517.61 0.57%
RTL 37452.02 0.60%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel