Soldații americani îi vor urmări pe ruși în aer, la sol și SUB pământ

Simona Haiduc |
Data publicării:
Vor fi instruiți altfel
Vor fi instruiți altfel

Pentagonul intenționează să-i instruiască pe militarii americani să distrugă ”țintele dificile”. Un program care se înscrie în cadrul pregătirile pentru operațiuni armate de mare complexitate împotriva unor adversari precum Rusia și China, relatează publicația The Drive.

Potrivit analiștilor americani, unele dintre subunităților trupelor speciale vor fi reorientare spre noi misiuni. ”Conducerea armatei declară că subunitățile respective vor primi echipamente deosebite și vor exersa diverse scenarii de distrugere a ”țintelor dificile”, scrie The Drive. 

Experții publicației atrag atenția că planul a fost elaborat la numai câteva luni după ce Pentagonul a solicitat bani pentru înființarea unui centru secret de pregătire, unde militarii să-și perfecționeze tacticile de atac a unor ”obiective inamice de dificultate aparte”. 

Ce înseamnă aceste ținte dificile? Ar putea fi puncte de comandă, centre de coordonare, arsenale și depozite de arme de distrugere în masă și altele. Ținte care se pot afla fie în interiorul unor clădiri bine apărate sau în buncăre subterane, adevărate fortărețe ascunse sub pământ la o adâncime mai mică sau mai mare. 

Citește și Expert militar rus, idee ȘOCANTĂ! SUA pot fi DISTRUSE

”O serie de mari potențiali adversari ai Statelor Unite, inclusiv Coreea de Nord și Iran, dar și opozanți periculoși, precum Rusia și China, preferă să folosească infrastructură subterană pentru a asigura o protecție sporită activelor de importanță critică”, explică experții The Drive.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0985
Diferența 0.0022
Zi precendentă 5.0963
USD
Azi 4.3417
Diferența 0.0131
Zi precendentă 4.3286
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0985 RON
USD flag1 USD = 4.3417 RON
GBP flag1 GBP = 5.8335 RON
CHF flag1 CHF = 5.4743 RON
AUD flag1 AUD = 2.9009 RON
DKK flag1 DKK = 0.6826 RON
CAD flag1 CAD = 3.1677 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4716 RON
XAU flag1 XAU = 601.0836 RON
Monede Crypto
1 BTC = 380186.70RON
1 ETH = 12928.43RON
1 LTC = 334.85RON
1 XRP = 8.00RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24438.890.72%
BET-BK4831.880.68%
BET-EF1328.710.67%
BET-FI90620.36-0.31%
BET-NG1793.970.50%
BET-TR57229.920.72%
BET-TRN55282.670.72%
BET-XT2108.720.67%
BET-XT-TR4827.200.67%
BET-XT-TRN4675.630.67%
BETAeRO924.170.06%
BETPlus3551.560.70%
RTL55048.150.75%

Opinii

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel