Românii vor putea alege între două tipuri de cărți de identitate

Andreea Craciun |
Data publicării:
Cardurile de identitate de vor schimba în august
Cardurile de identitate de vor schimba în august

Românii vor putea alege între cărțile de identitate cu cip și cele fără cip, anunțul a fost făcut recent de șeful Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului de Interne, comisarul-șef Cătălin Aurel Giulescu.

Acest lucru va fi posibil și în cazul în care Uniunea Europeană va impune modificarea acestor documente prin implementarea cipurilor.

Giulescu a mai spus că începând cu luna iulie 2019, va intra în vigoare un nou regulament prin care Uniunea Europeană dorește întărirea elementelor de securitate ale documentelor de identitate pe care țările membre le eliberează pentru proprii cetățeni.

Citește și Cel mai puternic pașaport din lume

"În acest sens, și la nivelul României vor fi adoptate măsuri în scopul respectării dispozițiilor acestui regulament. Măsurile vor conduce la schimbarea formatului documentului de identitate", a explicat Giulescu, după care a mai precizand că noile cărți de identitate vor avea formatul unui card bancar.

Românii vor avea posibilitatea de a alege între cele două variante de cărți de identitate, cu sau fără cip. Este posibil ca persoanele care vor opta pentru cărțile de indentitate fără cip să nu poată călători în Uniunea Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 20-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296521.88RON
1 ETH = 14180.48RON
1 LTC = 385.07RON
1 XRP = 2.42RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel