România primește între 3 și 5 milioane de € pentru ocupare forței de muncă

Matei Ion |
Data publicării:
Ludovic Orban
Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că România ar urma să beneficieze în perioada următoare de o sumă cuprinsă între 3 şi 5 miliarde de euro, bani europeni, după ce Consiliul UE a aprobat un regulament care va pune în practică programul SURE.

"Consiliul Uniunii Europene a aprobat un regulament care va pune în practică aşa-numitul program SURE. Este vorba de un program prin care Uniunea Europeană ajută statele membre, măsurile active de ocupare a forţei de muncă. Practic, putem spune astăzi că România are garanţia că va beneficia de finanţare de la nivel european pentru a putea pune în practică măsurile de ocupare care au fost gândite de Guvernul României, măsuri care vin atât în sprijinul angajaţilor, cât şi în sprijinul angajatorilor. Prin intermediul acestui program, ţările membre pot să acceseze sume importante de bani, cu condiţia oferirii unor garanţii. În ceea ce priveşte România, România trebuie să ofere o garanţie de până la 400 de milioane de euro şi va beneficia, conform calculelor noastre, sigur, în funcţie de mecanismul de repartiţie a fondurilor respective, de o sumă între trei miliarde de euro şi cinci miliarde de euro, suma totală care va fi folosită în acest program fiind de 100 de miliarde", a declarat Orban, la Palatul Victoria.

El a reamintit că Guvernul a prevăzut un set de măsuri extrem de importante de susţinerea angajaţilor şi a angajatorilor în perioada care va urma.

Citește: Statul va plăti până la 41,5% din salariu. Pentru cine

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0953
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.0943
USD
Azi 4.294
Diferența -0.0024
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0953 RON
USD flag1 USD = 4.2940 RON
GBP flag1 GBP = 5.8604 RON
CHF flag1 CHF = 5.5781 RON
AUD flag1 AUD = 3.0425 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1546 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4513 RON
SEK flag1 SEK = 0.4803 RON
XAU flag1 XAU = 691.4237 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296842.44RON
1 ETH = 8551.91RON
1 LTC = 235.33RON
1 XRP = 6.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28235.861.64%
BET-BK5636.091.34%
BET-EF1512.551.54%
BET-FI107520.020.15%
BET-NG2019.001.24%
BET-TR66121.441.64%
BET-TRN63871.661.64%
BET-XT2447.871.55%
BET-XT-TR5603.581.55%
BET-XT-TRN5427.631.55%
BETAeRO1011.410.88%
BETPlus4092.181.65%
RTL63510.611.64%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel